Artist fiind, imaginile au impact puternic asupra mea, iar vederea trecătorilor având jumătate de față ascunsă sub masca chirurgicală îmi înspiră o mulțime tristă, redusă la tăcere de botnițe.

Deși are reputația mânjită de scandalul privind raportul de incompatibilitate pe care i l-a întocmit Agenția Națională de Integritate și de sentința definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care îi interzice timp de trei ani ocuparea oricărei funcții publice, Victor Voicu se visează președinte al Academiei Române.

A mai încercat de câteva ori. A picat la vot acum șase ani. Acum doi ani Eugen Simion nu a reușit să-l convingă pe Ioan-Aurel Pop să renunțe la candidatură în favoarea lui Victor Voicu. Acum se pare că este o conjunctură propice pentru ca răsturnarea să reușească: Ioan-Aurel Pop, istoric ardelean, un personaj sensibil, a călcat niște bătături atunci când a ieșit public luând apărarea bătrânilor în fața abuzurilor autorităților sau cerând deschiderea bisericilor pentru accesul credincioșilor.

De la începutul mandatului său i s-au făcut mizerii și academicianul Pop s-a confesat că se gândește serios să renunțe și să se întoarcă la catedra de la Cluj. Acum, haita care îl vrea plecat, a intrat în dârdoră, reînnoindu-și atacurile.

Dacă, din nenorocire, Ioan-Aurel Pop și-ar da demisia, academicienii, făcând parte majoritar din „categoria de risc”, se află în izolare și nu ar fi convocați în Adunare Generală pentru a vota alegerea unui nou președinte, ci ar vota electronic sau prin corespondență sau poate, din motive de forță majoră, deloc.

Nu vor fi nici luări de cuvânt, deci șansele pentru un personaj controversat ca Victor Voicu să reușească și să câștige sunt foarte mari. Și atunci nu vom avea numai Guwerner, ci și Academia Iohanniană, arata evz.ro