News Flash:

22 de civili ucisi la Alep, armistitiul tot mai fragil in Siria

18 Aprilie 2016
1211 Vizualizari | 1 Comentarii
Siria
Cel putin 22 de civili si-au pierdut viata in bombardamente la Alep, unul din bilanturile cele mai sangeroase de la intrarea in vigoare la sfarsitul lui februarie armistitiului intre regim si rebelii din Siria, a informat duminica o organizatie neguvernamentala, potrivit AFP.

Provincia Alep (nord), impartita intre armata, insurgenti, jihadisti si kurzi, cunoaste de o saptamana o escaladare a violentelor cu ciocniri in care sunt implicati toti beligerantii din razboiul care, din 2011, a facut peste 270.000 de morti. De asemenea, mii de civili au fugit din calea luptelor.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cel putin sase civili au fost ucisi, iar alti opt raniti in bombardamentul efectuat sambata seara de aviatia siriana asupra unui cartier rebel din estul orasului Alep, fosta capitala economica a Siriei divizata in doua din 2012.

Insurgentii au ripostat cu lovituri de rachete impotriva cartierelor aflate sub controlul trupelor regimului in vestul orasului, facand 16 morti, printre care zece copii, a informat OSDO.

Potrivit directorului acestei organizatii, Rami Abdel Rahmane, "este o escaladare evidenta, fiind vorba despre episodul cel mai sangeros la Alep si in provincia sa" de la acordul de incetare a ostilitatilor initiat de Moscova si Washington. "Aceasta escaladare ameninta direct armistitiul", a subliniat el.

"Alepul este cheia razboiului si a pacii din Siria. Fiecare parte implicata in razboi are un interes in Alep", a tinut sa mentioneze Rami Abdel Rahmane.

Jihadistii din gruparea Statul Islamic (SI) au castigat teren sambata in nordul provinciei, in detrimentul atat al fortelor regimului, cat si al rebelilor, a anuntat OSDO.

Gruparile jihadiste ca Statul Islamic si Frontul Al Nosra (ramura siriana a organizatiei Al Qaeda) sunt excluse din acordul de incetare a focului care a permis de la sfarsitul lui februarie un recul al luptelor dintre trupele guvernamentale si restul opozitiei inarmate.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

alep insurgenti jihadisti kurzi osdo
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Mihai  | #20419
Colaborare sigură pentru cei interesati de castiguri suplimentare! Incepeti rapid si fara riscuri, in asa fel incat sa castigati intr-un mod garantat bani mai multi. Oferim contract si tot ceea ce aveti nevoie pentru o activitate relaxanta si de incredere maxima. Pentru mai multe informatii, contactati-ma la adresa de email: grebenisan.mihai90@gmail.com
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1139 (s) | 33 queries | Mysql time :0.018789 (s)