News Flash:

Andrei Chiliman, audiat la DNA

22 Decembrie 2015
321 Vizualizari | 0 Comentarii
Andrei Chilima
Primarul suspendat al Sectorului 1 al Capitalei Andrei Chiliman s-a prezentat, marti dimineata, la sediul DNA Bucuresti.

Potrivit B1 Tv, Chiliman a refuzat sa spuna daca stie in ce calitate este audiat. Chiliman a venit insotit de avocat.

Nu se stie daca este vorba despre un nou dosar pe numele sau sau daca are calitatea de martor intr-un alt caz. Surse judiciare au declarat, insa, pentru sursa citata, ca ar fi vorba despre un nou dosar in care Chiliman este suspectat de fapte de coruptie.

Edilul suspendat al Sectorului 1 a mai fost trimis in judecata, in octombrie, de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, in legatura cu eliberarea unei autorizatii pentru o terasa.

In acelasi dosar, au fost trimisi in judecata Petrica Marius Ionescu, director executiv al Directiei Utilitati Publice din cadrul Primariei Sector 1, si Georgiana Constantina Derdene, sef serviciu in cadrul Serviciului Utilitati Publice din cadrul Primariei Sector 1 Bucuresti.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1, la data de 16 octombrie 2014, Andrei Chiliman, Petrica Marius Ionescu si Georgiana Constantina Derdene, in exercitarea atributiilor de serviciu, au emis o autorizatie de functionare pentru o terasa amplasata pe teren proprietate privata, prin care s-a autorizat ca o societate comerciala sa desfasoare activitate de alimentatie publica in unitatea tip terasa, cu incalcarea Hotararii Consiliului Local al Sectorului 1 nr. 181/28.11.2013.

Procurorii sustin ca autorizatia a fost eliberata de Chiliman fara acordul unora dintre vecinii perimetrali direct afectati, desi cunostea opozitia ferma si explicita a acestora.

Intr-un alt dosar, Chiliman este acuzat de institutia anticoruptie de complicitate la trafic de influenta si constituirea unui grup infractional organizat, fiind cercetat sub control judiciar.

Chiliman a fost retinut, pe 18 iunie, dupa ce a fost saltat de DNA direct de pe aeroport si bagat in duba. Edilul a scapat insa de arestul preventiv, fiind plasat sub control judiciar, inca de pe 19 iunie.

Alaturi de Chiliman au mai fost retinuti de DNA fostul trezorier PNL Vlad Moisescu si Ioana Costescu, pentru constituire de grup infractional organizat si trafic de influenta, si Ion Brad, pentru constituire de grup infractional organizat si complicitate la trafic de influenta.

chiliman audiat avocat coruptie
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1098 (s) | 35 queries | Mysql time :0.029728 (s)

loading...