News Flash:

Caragiale, inainte sa plece din tara: Nu mai pot trai aici! E prea grea duhoarea

28 Iunie 2018
432 Vizualizari | 0 Comentarii
Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale a murit pe 9 iunie 1912 la Berlin, unde se autoexilase in 1904, impreuna cu familia, dupa acuzatiile de plagiat ale piesei „Napasta“. Dramaturgul a fost rapus de arteroscleroza. Vagonul morturar care aducea sicriul in tara a ratacit doua saptamani pe drum.

”Nu mai pot trai aici! E prea grea duhoarea”, spunea Caragiale inainte sa plece din tara, in 1904, dupa ce trecuse prin procesul de calomnie intentat lui Caion, un publicist care il acuzase de plagiat, dezgustat si scarbit, de nerecunoasterea meritelor sale literare de catre Academie .

S-a stabilit la Berlin, alaturi de familia sa familia. Familia Caragiale locuia intr-un apartament in cartierul Willmersdorf, copiii au fost inscrisi la scoala, iar dramaturgul s-a aratat, o vreme, multumit de decizia pe care o luase. De dorul limbii romane a inceput sa frecventeze cercurile studentesti romanesti de la Berlin.

A pastrat legatura cu ceii ramasi in tara, in special cu bunul sau prieten Alexandru Vlahuta, care ii cerea sa revina cat mai degraba.

”Pentru nimic in lume n-as parasi acest colt de viata straina pentru a ma reintoarce in patrie. Sa mai vad ceea ce am vazut, sa mai sufar ceea ce am suferit, aceleasi mutre, aceleasi fosile care conduc viata publica, otravindu-te numai cu privirile lor stupide si banuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat si atata tot. Aerul de aicea imi prieste, sunt multumit cu ai mei si n-am ce cauta intr-o tara unde lingusirea si hotia sunt virtuti, iara munca si talentul, vitii demne de compatimit”, ii scria Caragialel lui Vlahuta.

La Berlin a inceput sa colaboreze cu cateva reviste literare, sub pseudonim, refuzand sa-si asume scrierile - de teama sa nu se expuna, dupa ce ani buni a suferit din cauza criticilor la adresa operelor sale. In perioada exilului a scris si poezii pe care le-a trimis in tara, tot sub semnatura anonima. Directorii ziarelor au respectat dorinta lui Caragiale si poeziile sale au aparut publicate cu autor anonim.

Anul mortii a fost unul extrem de solicitant pentru Caragiale, nevoit sa munceasca din greu pentru a-si putea intretine familia. Scria mult, pana tarziu in noapte si calatorea mult. ”Din ultimele calatorii s-a ales cu o raceala din pricina careia are accese de tuse, iar fumatul le face si mai dese”, descriu biografii ultima perioada din viata dramaturgului.

In seara zilei de 9 iunie 1912, dramaturgul s-a retras in dormitor spunandu-i sotiei ca va urma o noapte in care are de gand sa lucreze pana tarziu. Dimineata, aceasta l-a gasit fara suflare.

Momentul mortii este descris de Cella Delavrancea, aflata in casa lui Caragiale de la Berlin.

“Intr-o dimineata, Caragiale n-a mai aparut in salon sa asculte o fuga de Bach. Am lucrat singura, am inceput sa studiez marea sonata de Schumann in fa diez minor, bucata dramatica si grea. Dintr-o data, un tipat a sfasiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsa de frica si am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale.

Usa era deschisa. El, alunecat pe jos, langa pat, cu mana stanga crispata pe cearsaf, capul dat pe spate, fata alba, ochii ficsi. Ingrozita, sotia lui il privea. Vazuse ca nu aparuse ca de obicei, indraznise la ora 11 a.m. sa bata la usa. Tacerea o ingrijorase. A deschis, a vazut, a tipat. Cum sa faci loc durerii, asa, pe neasteptate?

In ajun, seara, la masa, ne fermecase cu povesti, proiecte si voie buna. Nu ne mai tachinase pentru tendintele noastre spre poezia cu metafore absurde, rasese de verva cu care declama Luki pastisuri compuse de el… Moartea il atinsese rapid, fara sovaire, asa cum desigur si-o dorise, esenta in spatiu, verb fara adjectiv”, scrie Cella Cella Delavrancea in volumul ”Dintr-un secol de viata”.

Corpul neinsufletit al lui Caragiale n-a putut fi adus in tara imediat dupa moarte, pentru ca ministrul Plenipotential al Romaniei din capitala Germaniei tocmai intrase in concediu. Ramasitele pamantesti au fost transportate de familie si apropiati in cimitirul berlinez Schonenberg.

Pe 14 iunie, ramasitele lui Caragiale au fost depuse intr-un cavou al familiei, in prezenta bunilor sai prieteni Delavrancea si Vlahuta, veniti la Berlin. Abia in toamna aceluiasi an, ramasitele dramaturgului au plecat pe drumul spre casa, un drum care se va dovedi a fi unul cu peripetii. Vagonul mortuar care il aducea pe Caragiale in tara natala a ratacit doua saptamani prin Austria.

”Prin ziare isi face locul zvonul ca vagonul mortuar ratacise doua saptamani pe liniile austriece, ajungand in tara fara hartiile trebuitoare, pierdute si ele, ca vagonul popsise intai in Ardeal, apoi in vestita statie B.M.. Functionarii statiei B.M, nestiind ce se afla in vagonul care venise fara acte, il deschid si dau peste ramasitele pamanesti ale marelui Caragiale. Ce cruda ironie a soartei!”, noteaza biografii dramaturgului.

Vagonul mortur a ajuns in Bucuresti pe 19 noiembrie 1912. In ziua inmormantarii, 23 noiembrie 1912, cortegiul funerar, format la biserica Sf. Gheorghe, a facut un ocol prin fata Teatrului National. De aici, sicriul lui Caragiale insotit de mii de bucuresteni, a mers la cimitirul Belu. La inmormantare au fost prezenti cei mai mari scriitori ai vremii si buni prieteni ai dramaturgului, printre care, Alexandru Vlahuta, Mihail Sadoveanu, Emil Garleanu, Delavrancea.

In discursul tinut la inmormantarea lui Caragiale, bunul sau prieten Delavrancea l-a numit pe dramaturg ”cel mai mare roman din cati au tinut un condei intr-o mana si o torta aprinsa in cealalta”. La aniversarea centenarului nasterii lui Caragiale, in 1952, trupul dramaturgului a fost exhumat si mutat pe Aleea Scriitorilor, langa mormantul lui Eminescu.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1212 (s) | 32 queries | Mysql time :0.021425 (s)