News Flash:

Clujul ar putea avea cel mai modern skate-park din Transilvania, sustine un candidat independent la Consiliul Local Cluj

16 Mai 2015
1098 Vizualizari | 0 Comentarii
Jurnalistul clujean Liviu Alexa, candidat independent la viitoarele alegeri pentru Consiliul Local, vrea sa creeze la Cluj unul dintre cele mai mari si moderne skate park-uri din tara, aratand in acelasi timp ca proiectul este realizabil si intreaga comunitate ar avea de castigat.

"Ati mai vazut in 25 de ani vreun consilier local clujean care sa vina sa va prezinte proiecte serioase, cu argumente, din domenii variate, INAINTE de a fi ales? Va spun eu ca nu. Dar ar fi trebuit cu totii sa faca asta. In schimb, si-au batut joc de votul dumneavoastra.


Din respect pentru acest vot am decis sa imi prezint proiectele de candidat INDEPENDENT la Consiliul Local in cel mai public mod cu putinta si, cel mai important, sa le prezint din timp. Stiu, mai este un an pana la alegeri, dar stiu ca trebuie sa muncesc serios pentru a convinge 5000 de oameni sa ma voteze. Iar asta nu se realizeaza decat cu munca.


Va prezint astazi un nou proiect, dedicat generatiei adolescentilor si tinerilor clujeni, o generatie la care eu tin mult de tot si pe care am aparat-o cu toata forta in scandalul de la Sincai. 


Va prezint astazi un nou proiect de cetatean: CLUJ SKATE PARK. Un proiect care ii va face pe tinerii nostri sa stea departe de droguri si de alcool, un loc care le va da imboldul de a face sport in aer liber intr-un stil "cool", arata Alexa pe site-ul Ziar de Cluj.



Acesta mai arata faptul ca viitorul CLUJ SKATE PARK va fi un parc dedicat copiilor, adolescentilor si tinerilor Clujului, un parc modern unde sa poata face miscare in aer liber dandu-se pe skateboard sau pe bicicleta. Imi voi da toata silinta sa implementez acest proiect in cat mai multe cartiere ale Clujului.


Proiectul este realizabil si nu ar costa mult


"Am lucrat la acest proiect cu o firma celebra din Vestul europei, cu o mare experienta in domeniu. Este un proiect lucrat ca la carte ce nu are nevoie de suprafete de teren enorme. Are nevoie de o suprafata de sub 500 de metri patrati de teren, lucru important fiindca acest detaliu ne permite sa speram ca-l putem implementa in cat mai multe cartiere ale Clujului.


Dar mai e ceva ce ma face sa tresar de bucurie. Potrivit firmei straine cu care am lucrat la acest proiect (am platit din banii mei drepturile de prezentare si optiunea pentru proiect), costurile realizarii unui asemenea parc dedicat iubitorilor de skate si biciclete nu sare de 500 000 de lei. 


Adica exact cat a dat Primaria lui Boc anul trecut unei firme de casa pentru "intretinerea" cismelelor orasului. O cheltuiala foarte mica de implementare, dar cu beneficii enorme pentru tinerii nostri!", sustine Liviu Alexa despre fezabilitatea proiectului.



Parcuri asemanatoare exista deja de mult timp in tari civilizate


Potrivit sursei mai sus citate "In America, peste 13 milioane de cetateni practica acest sport dinamic, incredibil de benefic pentru sanatate. Ei au 2000 de skateparcuri raspandite peste tot. Eu visez sa realizam macar unul.


De aceea, va propun sa ma sustineti ca independent la Consiliul Local, ca sa ma duc sa pun in practica aceste proiecte pentru Noul Cluj.


In cazul de fata, am ales un proiect complex ca si abordare, dar mediu ca si dificultate. Mi-am facut temele cum trebuie impreuna cu firma de proiectare straina si care are experienta cu sute de asemenea parcuri care pot schimba in bine comunitatea clujeana.


Am ales ca Cluj Skate Park sa aiba caracteristici provocatoare pentru orice biker sau skater, dar sa ramana in acelasi timp accesibil si pentru incepatori."


Beneficiile unui asemenea parc


Creatorii proiectului enumereaza si o lista a principalelor beneficii pe care un asemenea park le-ar aduce comunitatii. Astfel, aceste parcuri tematice sunt locurile perfecte pentru copiii si tinerii care nu sunt atrasi de sporturile "traditionale" de echipa si care aleg sa se exprime sportiv intr-o maniera individuala si atletica. Dar sunt extarordinare si pentru spectatori. Fiindca show-ul este mereu asigurat!


1. Un loc sigur in care copiii si tinerii sa se "dea" cu skate-ul sau cu bicicleta, sa faca acrobatii aeriene si sa isi puna la incercare curajul, forta si motricitatea. In loc sa stea in fata calculatorului sau sa fumeze in strada, face un sport pe care il considera "cool". 


2. Un loc supravegheat in care incepatorii sa aiba sansa sa isi dezvolte aptitudinile. Skateparcurile atrag admiratori si curiosi care pot sa petreaca ore in sir privind acrobatiile protagonistilor. 


3. Skateparcurile sunt total "anti-drog". Practicantii de skateboard si bike nu iau droguri, caci le afecteaza grav simtul echilibrului care este ingredientul principal al acrobatiilor lor. O statistica recenta arata ca majoritatea adictiilor grave precum alcoolul, fumatul si drogurile au la baza sentimentul de plictiseala. Adolescentii trebuie scosi din starea de plictiseala cu astfel de provocari care sa ii aduca inapoi la aer liber si la miscare!


4. Un skateparc bine construit le ofera tinerilor posibilitatea de a se exprima mai bine in peisajul urban, mai ales ca nu toti tinerii din ziua de azi sunt ahtiati dupa fotbal sau baschet sau alte jocuri de echipa.


5. Skateboardingul si BMX-ul sunt doua dintre sporturile cu cea mai mare crestere in America si Europa.


Asa arata la momentul actual skate park-ul din Parcul Caragiale, avand un numar limitat de echipamente si fiind intr-o locatie foarte mica


 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

skate_2
consiliul local proiect proiecte
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1131 (s) | 23 queries | Mysql time :0.038248 (s)