News Flash:

Cod galben de ploi, lapovita si ninsoare, pentru jumatate de tara

22 Martie 2016
604 Vizualizari | 0 Comentarii
anm
Vremea rea continua si zilele urmatoare, meteorologii emitand un cod galben de ploi, precipitatii mixte si ninsoare, valabil pentru 21 de judete din centrul, nordul, nord-estul si sud-vestul tarii.

Potrivit unui comunicat al Administratiei Nationale de Meteorologie, avertizarea intra in vigoare miercuri dimineata, la ora 08:00, si va expira joi dimineata, la ora 11:00.

"In intervalul mentionat, aria precipitatiilor va cuprinde toata tara dinspre sud-vest. Vor fi ploi, iar in noaptea de miercuri spre joi si in prima parte a zilei de joi in estul si in sud-estul Transilvaniei, precum si in nordul si vestul Moldovei, precipitatiile vor fi sub forma de lapovita si ninsoare.

In zona montana vor predomina ninsorile, mai abundente in Carpatii Meridionali si Orientali, unde se va depune strat nou de zapada.

In sudul Banatului, zona deluroasa din Oltenia, Muntenia si sudul Moldovei se vor cumula 25-30 l/mp si pe arii restranse 40-50 l/mp", se arata in comunicatul ANM.

De asemenea, in sudul si sud-estul tarii, inclusiv in Bucuresti, zone care nu se afla sub avertizarea cod galben de precipitatii, "se vor totaliza 15-25 l/mp, vantul se va intensifica si temporar vor fi rafale de peste 50-60 km/h".

"Vremea va deveni rece pentru ultima decada a lunii martie in majoritatea zonelor. Cantitati de apa de 10-20 l/mp se vor cumula local in sudul tarii si in cursul zilei de marti", a mai transmis ANM.

Luni, ANM emisese o informare de vreme rea, valabila de marti, ora 09:00, pana joi, ora 18:00.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0850 (s) | 33 queries | Mysql time :0.027550 (s)