News Flash:

Comunitatea UBB este alături de Familia Regală

5 Decembrie 2017
264 Vizualizari | Comentarii
UBB Cluj

„Coroana [regală] este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.”

Cuvintele acestea, rostite de însuși Regele Mihai I în Parlamentul României, în toamna lui 2011, sintetizează în mod strălucit rolul jucat de Familia Regală în viața statului român modern. La fel ca iluștrii săi predecesori, regele Carol I și regele Ferdinand I ,,Întregitorul”, Maiestatea Sa Mihai I a slujit cu devotament România, de-a lungul întregii sale vieți. Asumându-și povara tronului de foarte tânăr, Maiestatea Sa a fost șef al Statului Român în momente cruciale: prima dată în perioada 1927-1930, iar apoi între 1940 și 1947. În anii tulburi și complicați ai celui de-al Doilea Război Mondial, Regele a fost artizanul principal al actului de la 23 august 1944, încercând salvarea României dintr-un dezastru și urmând linia consacrată de orientare a noastră spre valorile civilizației occidentale.

De la instaurarea treptată a regimului comunist în România și până la abdicarea sa forțată din decembrie 1947, regele Mihai I s-a poziționat ca un simbol al rezistenței și demnității naționale, rol pe care a continuat să îl îndeplinească și pe durata lungului său exil. Reluându-și strânsa legătură cu țara natală după 1990, regele Mihai I a rămas un suveran foarte iubit și apreciat de români. A fost un apropiat prieten al tinerilor și în special al Universității Babeș-Bolyai, pe care a vizitat-o în mai multe rânduri, alături de regina Ana. Suntem onorați să spunem că Regele Mihai I a stat alături de comunitatea academică clujeană, el fiind profesor și senator de onoare al Universității noastre.

Acum, la ceas de întristare și de rememorare, provocate de trecerea în veșnicie a celui care a fost Maiestatea Sa Mihai I, Regele României, a venit rândul comunității academice a Universității noastre să fie alături de Familia Regală.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

ubb familia regala regele mihai
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0637 (s) | 22 queries | Mysql time :0.011771 (s)