News Flash:

Coreea de Sud face un exercitiu de forta dupa testul cu racheta al Nordului: 4 avioane de lupta au lansat bombe grele

29 August 2017
1032 Vizualizari | 0 Comentarii
avion
Presedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a ordonat, marti, armatei sale sa faca o demonstratie de forta, in ideea de a transmite un avertisment Phenianului ca toate capacitatile sale militare vor fi utilizate in cazul in care statul comunist s-ar decide sa atace vecinul din Sud.

Acest ordin a intervenit la cateva ore dupa ce Phenianul a procedat la un tir cu racheta balistica cu raza medie de actiune ce a survolat Japonia.

Astfel, fortele aeriene ale Coreei de Sud au efectuat un exercitiu care a implicat lansarea a opt bombe grele multifunctionale MK 84 de catre patru avioane de vanatoare F-15K pe un poligon din Taebaek, in apropiere de frontiera intercoreeana, in provincia Gangwon, au relatat Yonhap si DPA, citand un responsabil al presedintiei sud-coreene.

Presedintia de la Seul a convocat imediat Consiliul National de Securitate (NSC) de la Seul, reuniunea fiind prezidata de consilierul prezidential pentru securitate nationala, Chung Eui-yong, pentru a dezbate eventualele reactii la provocarea balistica nord-coreeana.

"NSC a condamnat cu fermitate Coreea de Nord pentru incalcarea rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU prin lansarea din nou a unei rachete balistice, in pofida avertismentelor din partea comunitatii internationale", a subliniat un reprezentant al presedintiei pentru Yonhap.

Ulterior, consilierul presedintelui sud-coreean Chung Eui-yong a avut o convorbire telefonica cu H.R. McMaster, consilierul pentru securitatea nationala al Casei Albe, pentru a discuta masurile comune ale aliatilor ca urmare a celei mai recente provocari nord-coreene.

"McMaster a spus ca presedintele Donald Trump sustine pe deplin politica presedintelui Moon fata de Coreea de Nord si actiunile guvernului sud-coreean in fata provocarilor nord-coreene", a spus Yong.

Ministrul de Externe sud-coreean, Kang Kyung-wha, a avut de asemenea o discutie telefonica marti dimineata cu secretarul de Stat, Rex Tillerson. Acesta din urma si-a exprimat marea dezamagire cu privire la faptul ca Phenianul a comis aceasta provocare in pofida dialogului propus.

Cei doi sefi ai diplomatiei au convenit, de asemenea, sa elaboreze sanctiuni mai aspre la adresa Coreei de Nord si sa abordeze aceasta provocare a Phenianului in fata Consiliului de Securitate al ONU.

O reuniune de urgenta a Consiliului cu privire la Coreea de Nord va avea loc marti dupa-amiaza la New York, la solicitarea Japoniei, relateaza AFP, citand surse diplomatice.

Convocarea acestei reuniuni urmeaza unei convorbiri telefonice intre presedintele american Donald Trump si premierul japonez Shinzo Abe. Cei doi inalti oficiali au convenit "sa creasca presiunea asupra Coreei de Nord", potrivit sefului guvernului nipon.

Acesta este al 14-lea tir cu racheta al Coreei de Nord de la inceputul anului si al 9-lea de la investirea lui Moon Jae-in. Testele se inmultesc in ultima vreme, cel mai recent datand din acest weekend.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0961 (s) | 22 queries | Mysql time :0.011146 (s)