News Flash:

Cornel Coca Constantinescu, ASF: “Mai puțin de 10% din evenimentele sportive din Romania sunt asigurate”

12 Decembrie 2017
366 Vizualizari | 0 Comentarii
images

Sportivii amatori, dar mai ales cei de performanță sunt expuși unui risc ridicat de accidentare, fapt ce justifică protecția din partea clubului sportiv la care activează sau a federației sportive naționale pentru componenții loturilor naționale.

Pentru a prețui valoarea sportivilor, Asigurarea de accidente a acestora este din ce în ce mai necesară, în caz de accidentare pe teren sau la antrenament.

“Evenimentul pe care il organizează colegii de la XPRIMM este bine venit, pentru că legătura dintre partea comercială și sport este una indestructibilă. Eu cred că sportul, astăzi, se bazeaza pe două chestiuni esențiale, competiția sportiva în sine și chestiunile comerciale, pentru că acesta se poate dezvolta în mod special, inclusiv prin deblocarea unor canale financiare în vederea susținerii activității sportive. Pe de altă parte, ne aflăm aici pentru că legătura dintre asiguratori și sport ar trebui să fie una strânsă, sportivii mai mult decât oricare alte persoane sunt expuși riscului, viața lor depinde în mod direct de sport, iar orice accidentare le poate perturba nu numai activitatea, cât și viața lor personală. De aceea eu cred că asiguratorii au rolul lor. Există produse de asigurare dedicate sportivilor, cunoaștem că sunt sportivi celebri care se asigură pe sute de milioane de euro, iar asiguratorii se află lânga ei. Eu cred că și în România această nișa de business trebuie dezvoltată”, a declarat vicepreședintele ASF, Cornel Coca Constantinescu, prezent la conferința “Cum asigurăm sportul în Romania ?”, organizată de XPRIMM

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

asf coca constantinescu asigurari
Distribuie:  
Loading...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1217 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017613 (s)