News Flash:

Cristian Preda il critica pe Iohannis pentru prestatia de la Consiliul European

21 Martie 2015
527 Vizualizari | 0 Comentarii
Europarlamentarul Cristian Preda ii reproseaza lui Klaus Iohannis, printr-o postare pe facebook, faptul ca a refuzat sa raspunda la intrebarile jurnalistilor dupa sedinta Consiliului European de la Bruxelles. Totodata, Preda se arata contrariat de prezenta la Bruxelles a sotiei presedintelui, Carmen Iohannis.

"Tot atitudine de lumea a treia e si dispretul aratat de Klaus Iohannis pentru intrebarile jurnalistilor care l-au insotit la Bruxelles. De ce i-a mai luat cu el daca nu voia sa fie intrebat nimic? Cred, pe de alta parte, ca ar trebui sa aflam daca sotia sefului statului a fost inclusa in delegatia oficiala. Ar fi o premiera si, din cate stiu, nu exista vreo reglementare legala care sa ingaduie asa ceva. Ce e sigur e ca la Consiliul European nimeni nu e invitat cu sotia/sotul...", a scris Cristian Preda.

Carmen Iohannis l-a insotit pe presedinte la Bruxelles, fiind un lucru neobisnuit ca seful statului roman sa mearga impreuna cu sotia, intr-o deplasare cu ocazia reuniunii Consiliului European. De obicei, prima doamna merge in strainatate, cand au loc vizitele de stat.

Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, s-a aflat in aceste zile, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European de primavara, la finalul careia a vorbit despre importanta crearii Uniunii Energiei la nivelul UE.

"Am subliniat ca Romania sustine puternic acest proiect. Am insistat asupra catorva prioritati pentru Romania, care se regasesc in concluziile finale ale Consiliului European: valorificarea propriilor resurse energetice, necesitatea diversificarii surselor si rutelor de aprovizionare.

Am reiterat, in acest context, potentialul semnificativ al resurselor din Marea Neagra, prin care putem contribui la intarirea securitatii energetice regionale si europene. Am evidentiat importanta cooperarii regionale si atentia sporita care trebuie acordata regiunilor vulnerabile precum Europa Centrala si Europa de Est", a declarat Klaus Iohannis la Bruxelles.

In continuare, seful statului a vorbit si despre avantajele crearii acestei Uniuni.

"Am sustinut obiectivul de finalizare a pietei interne a energiei. Pentru Romania aceasta inseamna, pe termen mediu si lung, dezvoltarea infrastructurii energetice, asigurarea unor preturi accesibile pentru consumatori, mentinerea competitivitatii industriei, crestere economica si creare de locuri de munca (...) In acelasi timp, am sustinut ca viitoarea Uniune a Energiei sa asigure o protectie reala a consumatorilor vulnerabili", a adaugat Klaus Iohannis.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

klaus iohannis bruxelles cristian preda
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1055 (s) | 33 queries | Mysql time :0.017805 (s)