News Flash:

Daniela Manaila, primar Tureni: Apartinem degeaba la zona metropolitana a Clujului, cotizam dar nu suntem ajutati deloc

31 Mai 2018
1996 Vizualizari | 0 Comentarii
Elena Daniela Manaila la emisiunea BZC Live

Elena Daniela Manaila, primarul comunei Tureni, a povestit pentru cotidianul Buna Ziua Cluj care sunt provocarile pe care le intalneste in dezvoltarea comunitatii pe care o conduce si care sunt principalele proiecte aflate in derulare. Invitata la emisiunea BZC Live, Elena Daniela Manaila s-a arata nemultumita de faptul ca, desi Tureniul se afla in zona metropolitana a Clujului, copii din localitate si nu numai trebuie sa-si gaseasca propriile mijloace de transport inspre Cluj sau Turda, din moment ce nu exista transport in comun care sa-i deserveasca.

”Comuna Tureni face parte din zona metropolitana a Clujului, insa, din pacate, nu am avut niciun beneficiu din aceasta apartenenta. De un an de zile nu am mai participat la nicio sedinta care tine de zona metropolitana pentru ca nu are sens. In afara de cateva simple email-uri, prin care suntem invitati sa mergems si sa votam cateva proiecte pentru Cluj, de altceva nu avem parte. Este rusinos faptul ca, deja de zece ani de zile, o comuna mica precum Tureniul sa cotizeze 5000 de lei pentru Cluj, adica aproximativ 50.000 de lei pana acum. Cu banii aceia am fi putut face un trotuar sau ceva mai util pentru comunitate.”, arata Elena Daniela Manaila

”Avem 230 de copii la scoala generala, dar sunt si studenti care fac naveta zilnic. Toti acestia se plang de faptul ca nu exista mijloace de transport in comun, in afara de microbuzele private, care sa ii duca la Cluj sau la Turda. Copii, de exemplu, se plang de faptul ca acestea vin pline de la Turda si nu mai opresc in Tureni pentru ca nu mai sunt locuri. Atunci cand am cerut explicatii Companiei de Transport Public (CTP) cu privire la lipsa transportului public in comuna, ni s-a cerut sa facem o hotararea de consiliu local, am facut doua sau trei, si de fiecare data ni s-a spus ca ceva nu era bine, iar dupa modificare am afalat ca nu am trimis-o bine, si tot asa. Si toate acestea in ciuda faptului ca exista o adevarata invazie de clujeni care isi cumpara teren in Tureni si cer autorizatii pentru construirea de case.”, mai sustine primarul din Tureni.

Intrebata daca este multumita de alocarile bugetare, de care se plang multi primari din judetul Cluj si nu numai, primarul din Tureni a lasat sa se inteleaga faptul ca, daca nu ar  fi existat fondurile europene, comuna nu ar fi putut sa se dezvolte sau sa-si continue proiectele aflate in lucru. ”Fara fondurile europene nici nu mi-as putea imaginea cum ne-am putea dezvolta, insa pentru a le accesa o comuna are nevoie de banii proprii, pentru ca orice fonduri europene presupun o confinantare, de la bugetul local. In acest moment, de exemplu, avem in implementare un proiect european in valoare de 1,5 milioane de euro, pentru drumurile din comuna. In satul Tureni, pana la sfarsitul lunii noiembrie, fiecare colt din comuna va fi asfaltat.  

Despre problemele cu care se confrunta locuitorii din Tureni, presiunile la care este supus consiliul local si primaria din partea fermierilor la fiecare licitatie de atribuire a terenurilor agricole si nu numai, puteti vedea mai multe in inregistrarea emisiunii de mai jos.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

tureni daniela manaila zona metropolitana drumuri elevi copii emisiune
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1344 (s) | 32 queries | Mysql time :0.024523 (s)