News Flash:

Despre certificat energetic - un document care nu trebuie sa lipseasca din dosarul de vanzare-cumparare sau inchiriere al unei locuinte

7 Martie 2018
333 Vizualizari | 0 Comentarii

Piata imobiliara este una extrem de dinamica si de interesanta, schimburile de case si apartamente facandu-se zilnic. Din fericire, este o piata destul de bine reglementata, in asa fel incat sa existe garantii atat pentru vanzator cat si pentru cumparator. Certificatul de performanta energetica (cunoscut si sub numele de certificat energetic) este unul dintre documentele care ajuta la aceasta reglementare si se dovedeste extrem de util in orice tranzactie. Introdus in legislatie din nevoia unui consum redus de energie, certificatul energetic ajuta atat cumparatorul, care stie exact ce cumpara, cat si vanzatorul, care poate contura mult mai bine valoarea imobilului.

Ce este un certificat energetic?

Un certificat energetic este un document emis de un auditor energetic atestat prin care sunt oferite informatii referitoare la performanta energetica a unei cladiri. In functie de anumite criterii care influenteaza consumul de energie, cladirea este introdusa in clase de eficienta de la A la G, unde A reprezinta cele mai eficiente tipuri de cladiri iar G reprezinta cladirile cu o eficienta energetica scazuta.

In Romania, majoritatea cladirilor fac parte din clasa de eficienta C, mai ales daca este vorba despre blocurile de locuinte.

Cei care doresc sa eficientizeze consumul de energie pe metru patrat, indiferent ca este vorba despre perioada de vara sau despre cea de iarna, trebuie sa obtina, pe langa certificatul energetic si un audit energetic realizat de un auditor de gradul I.

Care sunt informatiile extrem de importante ce trebuie sa fie stiute despre acest document?

1) Certificatul energetic este obligatoriu. Este un document care trebuie sa fie prezent obligatoriu pentru majoritatea cladirilor care sunt vandute sau inchiriate. Exista si anumite exceptii, cum ar fi lacasurile de cult, cladirile monument sau cladirile care nu au o suprafata mai mare de 50 de metri, insa in cazul cladirilor in care exista activitate umana, certificatul este esential. In cazul in care nu insoteste o tranzactie, riscul este ca vanzarea sa fie declarata nula in instanta. Totusi, niciun notar din Romania nu va accepta legalizarea unei tranzactii fara certificat energetic.

2) Este un document care se obtine usor si ieftin. Dureaza 24 de ore pentru a obtine un certificat energetic iar costul nu depaseste, in cele mai multe cazuri, 200 de lei. Este adevarat ca pentru cladirile cu multe incaperi costul poate sa creasca, insa pentru locuintele uzuale, cu pana in 5 camere, 200 de lei este suma maxima la care trebuie sa se astepte un proprietar.

3) Certificatul energetic trebuie sa fie realizat de catre un auditor energetic atestat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. Acesta poate avea gradul profesional I sau gradul II. Practic, toti auditorii pot elibera certificate energetice, insa daca se doreste un audit energetic, acesta poate sa fie emis doar de catre un auditor de gradul I.

Cum se obtine un certificat energetic?

Pentru a obtine un certificat energetic, orice proprietar trebuie sa contacteze un auditor energetic atestat. Acesta va solicita o serie de acte ale locuintei, iar odata ce e primeste, va emite certificatul in 24 de ore. In plus, auditorul energetic va obtine alte informatii despre imobil in cadrul unei scurte vizite la cladire. Fiecare detaliu conteaza extrem de mult pentru clasificarea unei cladiri intr-una dintre clasele de eficienta energetica, incepand cu pozitia cladirii fata de soare, continuand cu modul in care este construita si terminand cu modul in care este incalzita.

Fara doar si poate, certificatul energetic este un document important si partea buna este ca este usor de obtinut, asadar, niciun proprietar nu are motive sa evite sa il achizitioneze.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

certificat energetic audit energetic
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0844 (s) | 32 queries | Mysql time :0.021295 (s)