News Flash:

Editorial Emil Aluas: Vizunea Grupului de la Visegrad

26 Septembrie 2016
358 Vizualizari | 0 Comentarii
Emil Aluas

Pozitia celor din V4, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, este ceea ce am scris si declarat public in ultimii cinci ani, adica: schimbarea fundamentala a structurilor si a functionarii UE, cresterea mult mai mare a Parlamentelor nationale care sa aiba si drept de veto asupra deciziilor Consiliului Europei. Cu alte cuvinte, Comisia Europeana sa treaca pe un loc secund, iar puterea Parlamentului European sa devina aproape relativa, sau chiar inexistenta. Documentul, excelent conceput in forma si continut, facut de adevarati profesionisti, a fost inclus in concluziile finale scrise, ale intalnirii de la Bratislava.


In continutul documentului se mai evidentiaza frumusetea diversitatii in continentul European, ca atare, o dezmembrare a tarilor din UE ar fi o greseala care poate sa fie impusa de asa zisul “grup dur” al UE. Acest “grup dur” doreste sa impuna categorisirea tarilor UE pe criterii diferite de dezvoltare. Adica, sa existe mai multe viteze de dezvoltare. Ca de mii de ori in istoria noastra, ne-am grabit imedit sa ne alaturam, chiar daca pentru moment doar retoric, acestui “grup dur”. Este o mare greseala. De la Revolutia Anticomunista din 1989, care a fost in totalitate opera marilor puteri, nu am invatat ca noi, romanii, NU am avut si NU avem spiritul razboinicului pe pamant. Graba cu care ne declaram aliati cu orice grup sau miscare, ne face sa ne demascam vulnerabilitatea. Sa nu mai vorbim de ultimele doua Razboaie Mondiale, espre tocmai am terminat de citit doua carti, in care nu suntem deloc prezentati in termeni favorabili ca tara, ca natiune. Din contra, suntem prezentati si personalizati ca o tara a oportunistilor. Aplicarea acestei vulnerabilitati, a oportunismului, la scara universului clujean, am asistat la prieteni, cunostinte, care din 1989 pana in prezent s-au aliat cu zeci de partide sau aliante care, a fost si este evident, ca au venit de nicaieri si au mers spre nicaieri. Ii intreb deseori daca nu le este rusine. Iar ei imi raspund ca: „NU, nu NE este rusine. Noi suntem romani si nu stim nici ce este rusinea nici ce este onoarea. Existenta acestor categorii estetice se gasesc la natiuni vechi,  cu istorii la fel de vechi, istorii pline de sacrificii”.


Privind securitatea UE, documentul V4 merge oarecum in limbajul cunoscut, de cooperare in domeniu, flexibilitate pe actiuni concrete. Ca o reiterare personala declarata de ani de zile, sunt pentru o armata complementara sub comanda NATO, bine pregatita, cu o doctrina concreta de aparare a teritoriului, istoriei si culturii Vest Europene. Armata trebuie sa fie back-bon’ul politicii UE gata oricand sa intervina pentru apararea teritoriului UE. Concomitent, trebuie sa existe “o CIA” a Europei cu o coordonare centrala. Aceasta “CIA” a Europei trebuie sa fie alcatuita si prin departamente specializate in cybercriminalitatii. Capacitatea acestor stucturi trebuie mearga pana la interzicerea intrarii pe teritoriul UE a persoanelor, sau grupurilor venite ilegal si ostile politicilor si valorilor UE.


In final ma intreb: Cum se face ca Romania, cu megalomania noastra specifica, cu revolta noastra permanenta impotriva tuturor celor care nu sunt ca noi, sa nu fim capabili sa fim si noi parte din acest grup, V4 ? Cum se face ca noi ne legam de Ambasadorul SUA la Bucuresti, Hans Klemm, care a vizitat Tinutul Secuiesc si a pozat cu drapelul Tarii Secuilor, fara sa stim nimic, dar absolut nimic despre circumstantele si contextul acelei vizite ? Asa cum ne-am revoltat despre declaratia Ambasadorului SUA la Chisinau, care a facut o observatie din istoria Republicii Moldova invatate de el in SUA. Incerc sa-mi imaginez ce ar fi sa organizam la nivel national excursii la Budapesta, sa vedem in primul rand frumusetea uneia din cele mai frumoase capitale europene. Ocazie cu care sa vedem frumoasa cladire a Parlamentului Ungariei, care cladire, privita dinspre Muzeul Etnografic Maghiar, vom vedea in stanga noastra drapelul secuiesc, iar in dreapta noastra drapelul national maghiar. Ungaria NU va renunta niciodata la Tinutul Secuiesc, care ei considera ca le apartine. Cu toate acestea, putem sa convietuim in pace cu ungurii.


Inchei acest editorial cu un fel de tristete care imi vine de la obsedanta intrebare: De ce noi nu suntem in stare sa facem parte dintr-un grup care influenteaza fundamental  politica regiunii noastre ? De ce nu suntem capabili sa avem idei pe care sa le scriem clar, concis, direct la subiect, intr-un document ca cel emis de V4 ? De ce romanii se disting prin felul in care arata pe toate strazile din Europa Occidentala si peste Atlantic ?  De ce ? De ce ? Inca sper ca un raspuns va veni in viitor.


Prof. Emil Aluas



emil aluas
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1252 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015613 (s)