News Flash:

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (UBB-FSEGA) împreună cu NTT DATA Romania, lansează programul de master

25 Iunie 2018
249 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6562 RON (0.0000)
USD: 3.9954 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
c1200x630 NTT Data Cluj
Începând cu acest an universitar, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai, împreună cu NTT DATA Romania lansează programul de Masterat SADE. (Sisteme de Asistare a Decizilor Economice). Acesta are ca obiectiv pregătirea studenților în domeniul Business Intelligence (BI) și a celor conexe. Creat ca o punte între absolvenții cu pregătire IT și mediul real de afaceri, acesta își propune dezvoltarea unor aptitudini analitice și aducere de plus valoare în organizații.   „Este extrem de important ca într-un mediu mereu în schimbare, companiile să susțină sistemul educațional. SADE este unul din programele de master pe care noi îl sprijinim având ca scop conectarea directă la evoluția mediului de business și oferirea de oportunități reale, relevante studenților. Viziunea și valorile noastre se concentrează asupra viitorului și a impactului pozitiv pe care o educație contemporană cu tendințele pieței îl poate oferi noilor generații.” a declarat Daniel Metz, CEO, NTT DATA Romania.     "Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor își asumă rolul de exponent al leadership-ului inovator atât în sfera educației, cât și a cercetării, specifice studiilor economice universitare, precum și recunoașterea internațională, prin rezultatele obținute și prezența în sistemele de evaluare a performanței și excelenței în cercetare și educație. Parteneriatul cu mediul de afaceri în dezvoltarea programelor de studii universitare a devenit o necesitate pentru a putea răspunde cerințelor societății contemporane, în mod particular ale mediului economic. În acest context, parteneriatul cu NTT DATA Romania va transforma programul de studii de masterat SADE într-un mediu educațional colaborativ, capabil să genereze o resursă umană care să dispună de competențe avansate, corelate cu exigențele competiției din mediul de afaceri." a declarat Răzvan V. Mustață, Decan UBB-FSEGA.       Acest program de masterat oferă studenților familiarizarea cu cele mai noi și avansate aspecte ale cunoașterii în domeniul IT, cu precădere în BI, în permanentă expansiune în era Big Data.   Logica înlănțuirii disciplinelor este concepută pentru a dezvolta absolvenților competențe generale IT referitoare la: Modelarea proceselor de afaceri, Medii de programare avansate, Managementul proiectelor informatice, Managementul cunoștintelor, Sisteme distribuite, Ingineria sistemelor informatice și Metode computaționale inteligente.   Absolvenții vor putea identifica și dezvolta oportunități în domeniul BI și vor dobândi abilități utile în aplicarea de soluții analitice pentru rezolvarea unor probleme de afaceri și crearea de valoare durabilă. Competențele ce vizează aspecte specifice ERP, analytics și sisteme expert vor îmbunătăți comunicarea cu partenerii din cadrul companiilor (manageri, analiști, programatori etc.) în raport cu obiectivele și task-urile specifice fiecăruia. Astfel, vor putea identifica rolurile și responsabilitățile într-o echipă, tehnicile de relaționare și eficientizare a procesului de asistare a deciziilor economice. Aspectele de formare continuă și valorificare eficientă a resurselor și tehnicilor de învățare sunt o altă categorie de abilități de nelipsit în domeniul IT.   Despre FSEGA:   Având o experiență de mai bine de nouă decenii în domeniul studiilor universitare economice din spațiul românesc, FSEGA oferă programe de studii complete la nivel licență, masterat și doctorat, în limbile română, germană, maghiară, engleză și franceză.   În prezent, FSEGA este cea mai mare facultate din România, având în vedere cei peste 7500 de studenți înmatriculați în anul univ. 2017-2018 și reprezintă cea mai bună instituție de învățământ superior din România în cercetarea economică, conform Tilburg University's Economics Schools Research Ranking 2017.    Pentru mai multe informații vizitați: www.econ.ubbcluj.ro     Despre NTT DATA Romania:   Cu o experiență de peste 18 ani, NTT DATA Romania oferă servicii complete, care acoperă întregul ciclu de dezvoltare și management de software. Cu peste 250 de clienți din țări precum Romania, Germania, Austria, Elveția, Olanda, Norvegia, Finlanda și SUA, compania oferă soluții cu valoare adăugată prin intermediul know-how-ului asimilat din multiple industrii și linii de business.   NTT DATA Romania este cel mai mare partener SAP în România, liderul pieței SAP S/4HANA și dezvoltatorul propriului produs ERP Clarvision.   Pentru mai multe informații vizitați: nttdata.ro     Calendar de admitere: 11-13-16 iulie: Înscrierea candidaților la sediul facultății 17 iulie: Susținerea probei de admitere 19 iulie: Comunicarea rezultatelor după distribuirea locurilor 20, 23-24 iulie: Confirmarea ocupării locului 24 iulie: Redistribuirea locurilor neconfirmate și comunicarea rezultatelor finale 25 iulie: Confirmarea ocupării locului după redistribuire 27 iulie: Comunicarea rezultatelor la sfârșitul sesiunii de admitere  
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  
Loading...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0761 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012876 (s)