News Flash:

Farmec a deschis primul magazin Gerovital din Cluj, situat in centrul comercial Platinia. Vezi cu ce oferte sunt asteptati clientii

12 Aprilie 2017
1162 Vizualizari | 0 Comentarii
Farmec Platinia

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, își extinde rețeaua de magazine de brand, prin deschiderea la Cluj a primului magazin Gerovital din Ardeal.
Cu o suprafaţă de 40 metri pătraţi, magazinul Gerovital este amplasat în incinta noului centrucomercial Platinia, la mezanin, pe Calea Mănăstur, nr. 2-6, iar valoarea totală investită în proiectare, design şi amenajarea noului spaţiu este de 240 mii lei. 
Acesta este cel de-al doilea magazin de branddeschis în acest an de compania clujeană, după inaugirarea magazinului Gerovital din Craiova, în luna martie.
„Deschiderea magazinului Gerovital ne oferă multiple motive de împlinire şi satisfacţie. În primul rând, ne bucurăm să aducem mai aproape de consumatorii noştri din Ardeal cel mai iubit brand românesc. Un alt motiv special de mândrie este dezvoltarea noastră la Cluj, oraşul în care am crescut şi pe care îl numim acasă. Clujul a fost punctul nostru de plecare, iar de-a lungul anilor, comunitatea locală ne-a susţinut mereu, fapt pentru care suntem profund recunoscători. Acum avem un mod în plus de a ne arăta aprecierea către iubitorii brandului Gerovital, prin noi servicii de calitate şi produse eficiente, oferite cu drag de specialiştii Gerovital. Încă din prima zi de la deschiderea magazinului, toţi clienţii noştri sunt aşteptaţi cu numeroase surprize, care vor continua pe parcursul întregului an", a declarat Mircea Turdean, Director General. 
Astfel, în perioada 8 - 15 aprilie, toți vizitatorii noului magazin beneficiază de o reducere de 20% la orice achiziţie. De asemenea, aceștia pot efectua gratuit teste de dermoanaliză și se pot consulta cu specialiștii pentru alegerea produselor potrivite. O ședință de dermoanaliză durează aproximativ 5 minute și ajută la stabilirea tipului de ten, prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii.
În cadrul magazinului, sunt disponibile toate produsele cosmetice din gamele Gerovital și Aslavital. 
Gerovital este cel mai cunoscut brand al companiei, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. În anul 2016, a fost desemnat lider de piață pe segmentul produselor de îngrijire a tenului (cu o cotă de piață valorică de 23,3%*) și pe cel al tratamentelor cosmetice pentru păr (cu o cotă de piață valorică de 25,9%**). Brandul Gerovital reuneşte game destinate îngrijirii tenului, corpului şi părului, printre care se numără Gerovital H3, Gerovital H3 Derma+, Gerovital Tratament Expert, Gerovital Plant, Gerovital Men și Gerovital Sun. 
Produsele Aslavital sunt recunoscute pentru compoziţia lor naturală și au formulări unice pe piața din România. Acestea sunt destinate îngrijirii tenului şi au la bază argilă pură, 100% românească, provenită din Munții Pădurea Craiului. 
Anul trecut, liniile de produse Gerovital şi Aslavital au înregistrat cele mai multe solicitări în magazinul onlinewww.farmec.ro. Fiolele cu Acid Hialuronic din gama Gerovital H3 Evolution şi Fiolele cu Colagen din gama Aslavital Mineralactiv au fost cele mai căutate produse pe site-ul companiei, fiind incluse în peste 42% din totalul comenzilor online. 
Până în acest moment, Farmec a deschis 5 magazine Gerovital în centre comerciale importante din ţară: 2 magazine la Bucureşti şi câte unul la Constanța, Craiova şi Cluj-Napoca. De asemenea, pe întreg teritoriul ţării sunt deschise 8 magazine de brand Farmec (Cluj-Napoca, Arad, Sibiu, Târgu- Mureș, Timișoara și Brașov).

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

IMG_3702.JPG
farmec gerovital platinia deschidere magazin
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1305 (s) | 32 queries | Mysql time :0.032330 (s)