News Flash:

In sfarsit a iesit la iveala ADEVARUL despre moartea lui Iuri Gagarin

13 Iunie 2013
909 Vizualizari | 0 Comentarii
Iurie Gagarin
Tone de cerneala s-au scurs despre moartea subita a cosmonautului rus Iuri Gagarin, al carui deces, la fel ca asasinarea presedintelui John F. Kennedy, a dat nastere la numeroase teorii ale conspiratiei. La aproape jumatate de secol de la moartea sa, celebrul cosmonaut rus Aleksei Leonov, primul om care a iesit in afara vehiculului spatial, aduce in atentie documente recent declasificate care ar putea sa puna punct speculatiilor.

Conform concluziilor comisiei care a anchetat accidentul din ziua fatidica de 27 martie 1968, un avion de vanatoare Su-15, ce decolase de pe aeroportul militar Jukovski de langa Moscova, se afla neautorizat in zona aeriana in care se derula zborul de antrenament al echipajului Gagarin-Sereghin (Vladimir, pilot militar). Avionul de vanatoare a facut o manevra "imprudenta", in conditii de vizibilitate redusa din cauza cetii, ceea ce a facut ca aparatul de zbor in care se afla Gagarin sa intre in vrie, potrivit investigatiei scrie Agerpres.

"De 20 de ani ma lupt sa spun adevarul despre moartea lui Iuri Gagarin. In raportul oficial /concluziile anchetei cu privire la deces/ scrie ca avionul lui Gagarin a facut o manevra brusca, care a trimis avionul in vrie si, apoi, s-a zdrobit de pamant. Echipajul a murit. Adevarat delir!", a declarat Leonov, intr-o conferinta de presa, desfasurata marti in Zviozdnai gorodok (Orasul cosmonautilor).

El spune ca i s-a permis accesul la documente declasificate ale comisiei care a investigat moartea primului om care a ajuns in spatiu.

In realitate, sustine el, lucrurile au stat complet altfel. La 27 martie 1968, in timpul zborului Gagarin-Sereghin, in aceeasi zona a nimerit, in mod neautorizat, un avion de vanatoare Su-15, care efectua un zbor de pe aerodromul Jukovski. Acest avion nu avea ce sa caute acolo.

"Pilotul de pe Su a incalcat regulile si a coborat pana la o inaltime de 450 de metri - stiu bine acest lucru pentru ca am vorbit cu martori - iar apoi a amplificat forta tractiunii si a intrat pe culoarul sau. La o distanta de 10-15 metri, in nori, trecand pe langa avionul lui Gagarin l-a rasturnat, dupa care avionul a intrat in vrie, o spirala profunda, cu o viteza de 750 de km/ora. La iesirea din vrie, aparatul lui Gagarin a reusit sa faca o jumatate de rotatie si s-a ciocnit de sol", a incercat Leonov sa reconstituie faptele.

Aceasta nu este o versiune, afirma el, ci adevarata cauza a mortii primului cosmonaut al lumii. Leonov sustine ca rationamentul sau este confirmat de documente recent declasificate continand concluziile Comisiei de ancheta a mortii lui Gagarin.

Nu este niciun mister in acest caz, ci doar neglijenta si incalcare a regimului de zbor. Ceea ce il intristeaza, spune Leonov, este ca persoane care au facut parte din aceasta comisie, printre care celebrul pilot Nikolai Kamanin (general de aviatie), cunosteau adevarul, dar au pretins ani in sir ca nu-l cunosc.

"As dori ca si familia lui Iuri Gagarin sa stie adevaratele cauze ale mortii sale", a mai spus Leonov, unul din veteranii industriei spatiale a Rusiei.

Intrebat de RIA Novosti daca stie cumva numele pilotului care se afla la mansa Su-15 si a carui neglijenta a dus la moartea primului cosmonaut al lumii, Leonov a spus:'"Mi s-a oferit posibilitatea sa dezvalui adevarata cauza a mortii lui Gagarin cu conditia sa nu mentionez numele pilotului din avionul de vanatoare. Acesta are acum 80 de ani, iar starea lui de sanatate este foarte grava. Am dat cuvantul ca nu-l voi mentiona".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

concluziilor comisiei accidentul jukovski moscova gagarin sereghin
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0770 (s) | 32 queries | Mysql time :0.017790 (s)