News Flash:

Liderii PPU Cluj: "Ca si in sport, politica trebuie facuta cu fair play"

1 Martie 2016
303 Vizualizari | 0 Comentarii
PPU Cluj
Organizatia judeteana Cluj a Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) a remis per adresa redactiei un comunicat de presa prin intermediul caruia anunta ca a luat la cunostinta despre unele opinii "cel putin nepotrivite, daca nu chiar jignitoare, la adresa sa si a membrilor acesteia, receptionate din directia unei anumite plartforme media online si promovate pe retelele de socializare. PPU Cluj nu va raspunde la acestea. Cateva precizari, insa, se impun."

"Constatam cu tristete ca dezbaterea si competitia politica se muta, incet, dar sigur, din spatiul real in cel virtual. Mai mult decat atat, anumite persoane, din pacate chiar dintre cele care vor sa se implice politic, folosesc retelele de socializare drept tribune publice de unde isi pot profera jignirile si acuzele lipsite de orice suport, in ideea, gresita credem noi, ca aceasta atitudine agresiva si lipsita de bun simt le va aduce voturi. Ceea ce este insa mult mai grav si in contradictie flagranta cu legea este faptul ca acestia, ascunsi dupa paravanul virtual oferit de aceste retele de socializare, considera normala si corecta declansarea si desfasurarea, inca de pe acum, a unei campanii electorale desantate si agresive.


PPU Cluj nu va intra niciodata in astfel de jocuri murdare si meschine duse in spatii virtuale. Echipa PPU Cluj crede cu tarie ca politica trebuie facuta de catre oameni pentru oameni, in ceea ce inseamna si presupune viata reala.


PPU Cluj nu va desfasura actiuni in afara legilor care reglementeaza desfasurarea corecta a campaniei electorale. Echipa PPU Cluj crede, cu aceiasi tarie ca, la fel ca in sport, politica trebuie facuta in spiritul fair play-ului.


Partidul Puterii Umaniste este un partid nou, iar echipa PPU Cluj, coordonata de doctorul Serban Radulescu, este una tanara care crede si sustine doctrina umanista. Tineri care, desi nu au mai facut politica, sau poate tocmai de aceea, cred ca politica trebuie facuta altfel, cu atat mai mult cu cat doctrina umanista este potrivita momentului si poporului roman, fiind singura care poate determina, credibil si consistent, o schimbare fundamentala.


Serban Radulescu, presedintele PPU Cluj: „Partidul Puterii Umaniste s-a nascut din nevoia cetatenilor Romaniei de a se regasi, doctrinar si organizatoric, intr-o forta politica puternica de centru, adresata clasei de mijloc, romanilor care in ultimii ani au suferit in tacere, au pierdut, au fost invrajbiti, umiliti si sacrificati. In egala masura, Partidul Puterii Umaniste urmareste redescoperirea valorilor astfel incat criteriul valorii umane sa fie mijlocul de selectie in societate, inclusiv in politica."


Bruno Roschnafsky, candidatul PPU la primaria Cluj-Napoca: „Ca fost baschetbalist, am luptat pe teren pentru drapelul Romaniei si pentru culorile alb-negru si insemnul „U" la cel mai inalt nivel de performanta. Nu am pacalit niciodata baschetul si intotdeauna am jucat in spiritul unui fair play pe care numai in sport il gasim. Vreau ca, odata ajuns in functia de primar al orasului Cluj-Napoca, sa aduc in politica si administratia clujeana acest spirit de fair play. Ca baschetbalist mi-am condus echipa spre multe victorii, iar ca manager mi-am indeplinit intotdeauna obiectivele. La fel, ca primar vreau sa imi conduc clujenii, si pe cei care ma vor vota si pe cei care nu ma vor vota, spre un Cluj mai bun, mai prosper, mai curat, mai european. Aceasta ar fi, cu siguranta, cea mai mare victorie a mea."


Mihai Tritean, candidat al PPU Cluj pentru Consiliul local: „Nu a sosit inca momentul declansarii campaniei electorale. Va veni, insa, si acel moment si atunci vom putea sa prezentam clujenilor toate proiectele noastre, care nu sunt putine. Proiecte care vizeaza sanatatea, educatia, traficul rutier, regimul constructiilor, cel de atragere de investitori si un mare Proiect National pentru Sport. Dar toate la timpul lor. Si eu am fost sportiv de performanta si stiu ca nu e fair play... sa furi startul in nicio competitie. Nici macar in cea pentru Consiliul local."


Cristian Bara, candidat al PPU Cluj pentru Consiliul local: „Am ales sa ma alatur Partidului Puterii Umaniste pentru oferta lui politica. Aceea de a face un alt fel de politica. Am ales sa ma alatur echipei Partidului Puterii Umaniste Cluj pentru ca aici am gasit oameni alaturi de care cred cu adevarat ca pot schimba ceva in bine. Pentru Cluj, pentru clujeni.


Daca alegerea mea in functia de consilier local din parte PPU va depinde de numarul postarilor pe facebook sau numarul bannerelor atarnate pe cladirile Clujului probabil ca nu voi fi ales. Daca alegerea mea va depinde de numarul afiselor lipite pe stalpi nu vreau sa fiu ales. Daca alegerea mea va depinde de numarul fluturasilor plini de promisiuni fara acoperire, proiecte fantasmagorice si sloganuri populiste ori mincinoase indesate in cutiile postale ale clujenilor atunci sper ca nu voi fi ales.


De peste 20 de ani scriu despre cei care conduc acest oras si acest judet. Din pacate, am scris de mult prea putine ori de bine si de infinit mai multe ori de rau. Cred ca am un mare avantaj fata de acestia. Acela de a fi invatat din greselile lor si a nu le mai repeta si de a lucra, cu adevarat, in folosul acest oras si a tuturor celor care numesc Clujul „acasa".", se arata in comunicat.


 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

ppu cluj bruno roschnafsky mihai tritean cristian bara
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1129 (s) | 23 queries | Mysql time :0.026884 (s)