News Flash:

Marius Alexandru Mecea, politistul erou din Dej, achitat de complicitate la luare de mita. A ramas cu 1 an de inchisoare pentru trafic de influenta

1 Octombrie 2015
637 Vizualizari | 0 Comentarii
Marius Alexandru Mecea
Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de catre fostul politist Marius Alexandru Mecea impotriva sentintei Tribunalului Cluj si, rejudecand cauza, a dispus achitarea acestuia cu privire la acuzatia de complicitate la infractiunea de luare de mita, pentru care fusese trimis in judecata intr-un dosar de coruptie privind examenul de soferi.

Cu toate acestea, instanta clujeana a mentinut pedeapsa de 1 an de inchisoare aplicata acestuia pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta si amenda penala de 500 de lei pentru infractiune de fals in inscrisuri sub semnatura privata, astfel incat pedeapsa pe care politistul o are de executat nu va fi modificata.


In ceea ce-l priveste insa pe Marius Claudiu Ghiran, patronul scolii de soferi, instanta a decis ca apelul declarat este nefondat, astfel incat solutia pronuntata de catre Tribunalul Cluj a ramas definitiva.


Politistul dejean Marius Alexandru Mecea,  fusese condamnat in luna aprilie a acestui an la pedeapsa de un an de inchisoare cu suspendare, si la plata unei amenzi penale. Acesta a fost gasit vinovat de acuzatiile de trafic de influenta, complicitate la luare de mita si fals in inscrisuri. In acelasi dosar, Marius Claudiu Ghiran, patronul scolii de soferi la care politistul lucra ca instructor auto, a fost gasit vinovat si condamnat de instanta la un an si jumatate de inchisoare pentru luare de mita, trafic de influenta si fals in inscrisuri.


Politistul Marius Mecea de la Politia Municipiului Dej a devenit cunoscut dupa ce a sarit in apele inghetate ale Somesului in noaptea de Anul Nou 2012 pentru a salva de la inec o tanara de 18 ani, fiind ulterior decorat de primarie si a primit o recompensa de 2.000 de lei. Acesta a fost acuzat de procurori ca l-a ajutat in mod ilicit pe Ghiran sa inscrie la examenul auto elevi de la scoala de soferi, fara respectarea termenelor legale, si prin urgentarea instructiei acestora in afara perioadei permise de actele normative in vigoare.


 


tribunalului cluj complicitate judecata coruptie politistul dejean
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1283 (s) | 33 queries | Mysql time :0.035173 (s)