News Flash:

NAO, unul dintre cei mai avansati roboti umanoizi, prezentat in premiera elevilor Transylvania College

10 Septembrie 2016
669 Vizualizari | 0 Comentarii
Robotul NAO

Transylvania College, singura scoala din Romania acreditata pe curriculum romanesc si curriculum Cambridge, sustine elevii de gimnaziu in descoperirea tainelor roboticii, acestia avand ocazia sa-l intalneasca, la inceputul saptamanii, pe NAO, unul dintre cei mai faimosi roboti umanoizi care faciliteaza procesul de predare, chiar si pentru copiii ce sufera de autism.


 NAO este unul dintre cei mai cunoscuti roboti umanoizi, fiind folosit in numeroase scoli britanice din Europa pentru facilitarea procesului de predare si pentru cresterea interesului elevilor fata de informatica si robotica intr-un mod distractiv si interactiv. Tocmai din acest motiv, reprezentantii Transylvania College au organizat o serie de sesiuni demonstrative la care au participat peste 350 elevi atat din cadrul scolii, cat si din alte institutii de invatamant. Acestia au avut sansa de a vedea ce inseamna programarea sarcinilor unui robot, cum poate fi acesta util in societate si ce oportunitati de cariera exista in acest domeniu. Pentru a le prezenta elevilor de gimnaziu oportunitatile pe care le aduce robotica, reprezentantii Transylvania College au invitat-o pe Alexandra Sugurel, o romanca stabilita in SUA si inginier in domeniul roboticii in cadrul companiei care l-a proiectat pe NAO.


NAO


Aceasta spune ca  robotul este folosit, deocamdata, doar de catre scoli si institute de cercetare, urmand ca in viitorul nu foarte indepartat sa poata fi achizitionat de catre orice persoana fizica pentru a fi folosit ca si companion. „NAO este un robotel humanoid care este menit sa fie social si care este accesibil, in momentul de fata, doar institutelor de cercetare si partenerilor acestia folosindu-l in diverse domenii de cercetare, printre care si autismul. Practic, developerii s-au unit cu profesorii si impreuna au creat aplicatii bazate pe diferite terapii care sa-i ajute pe copii sa comunice mai bine. Unul din principalele atuu-rile ale acestui robotel, in ceea ce priveste terapiile pentru autism sau pentru copiii cu probleme de comunicare, este ca are un design foarte fin. Trebuie sa ne gandim ca un copil care sufera de aceasta boala devine foarte confuz cand vede o fata umana pentru ca vede foarte multe detalii, riduri, expresii faciale, lucruri care tind sa ii induca o stare de disconfort. Or, in conditiile in care acest robotel are un design foarte “curat”, cand un copil cu autism interactioneaza cu NAO este mult mai usor sa comunice cu el pentru ca nu este supus la aceasta suprasolicitare vizuala”, spune Alexandra Sugurel.


NAO 2


 


NAO este un robotel foarte versatil, acesta putand fi adaptat pentru fiecare pacient in parte. “Trebuie sa intelegem ca NAO trebuie perceput ca o unealta pentru profesori si nu ca o terapie in sine. Dascalii se folosesc de el pentru a-i ajuta pe copii sa comunice, profesorul avand autonomie totala in ceea ce priveste modul in care foloseste robotelul si acest lucru este bun pentru ca fiecare copil cu autism este diferit, deci trebuie un plan si un set de aplicatii speciale pentru fiecare pacient”, afirma Alexandra Sugurel. Totodata, aceasta mai spune ca rezultatele muncii cu NAO se pot observa deja, existand cazuri de copii cu autism care initial nu comunicau cu nimeni, folosindu-se de aplicatiile acestuia au reusit sa faca primii pasi in interactiunea cu oamenii. “Am lucrat cu mai multe scoli care au intrat intr-un proiect pilot si am avut ocazia sa intalnesc niste copii absolut minunati care sunt fascinati de tehnologie. Dar poate unul dintre cele mai frumoase cazuri pe care le-am intalnit a fost cel al unui baietel diagnosticat cu autism, care nu putea sa vorbeasca, nu reactiona, erainchis in el, dar dupa ce interactionat cu NAO a invatat sa comunice. A petrecut atat de mult timp cu el, profesoara l-a lasat pentru ca a vazut ca este ceva ce il face sa gandeasca si a inteles ca NAO este o unealta pentru a accesa acest copil si a-l ajuta sa comunice cu lumea din jur, incat acel baietel a invatat cum functioneaza robotelul mai bine decat profesoara. Mai mult, a invatat sa comunice cu cei din jur artandu-le acestora si alte functii ale lui NAO de care profesorii nu stiau”, mai spune aceasta.



Chiar daca terapia pentru autism este una dintre cele mai vizibile situatii in care acesta este aplicat, nu este singura arie in care NAO poate fi util. “Robotelul comunica foarte bine si cu persoanele varstnice, le aduce aminte cand sa-si ia medicamentele, discuta cu ei, are diferite jocuri cognitive pentru a le tine mintea agera. Mai mult, chiar daca acum poate fi folosit doar in scopuri de cercetare, speram ca in viitorul nu foarte indepartat vom avea un robotel in fiecare casa si acel robotel va fi companionul nostru”, mai afirma Alexandra Sugurel. 

Augustin Stanciu

Galerie Foto

1
transylvania college robotul nao
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1078 (s) | 35 queries | Mysql time :0.020342 (s)