News Flash:

Nenumarate activitati pregatitie de Primaria Turda cu ocazia Zilei Copilului. Vezi programul complet

18 Mai 2017
562 Vizualizari | 0 Comentarii
Ziua Copilului la Turda

Primăria Municipiului Turda a pregătit în acest an un eveniment extraordinar, cu o sumedenie de activităţi, pentru a marca Ziua Internaţională a Copilului. Joi, 1 Iunie 2017, copiii vor avea parte de o mare bucurie, pentru că Parcul Central va deveni un adevărat tărâm al distracție. Vor avea loc numeroase concursuri, surprize, spectacole şi multe, multe premii. Vom fi gazda unui maraton de peste opt ore de distracție și timp frumos petrecut în familie.

În Parcul Central cei mici sunt aşteptaţi la Târgul de Dulciuri și Târgul  Jucăriilor,  unde se vor putea bucura de trenuleţe, tobogane, castele gonflabile, activităţi recreative şi culturale, pe fundalul unor spectacole şi concerte susţinute în aer liber. Târgul Jucăriilor va fi una dintre senzațiile zilei, la standurile puse la dispoziție de către organizatori, copiii vor putea aduce jucării  pentru  schimb sau vânzare.

Întregul eveniment este dedicat copiilor, alături de părinți și bunici, astfel că de dimineața și până seara, pe aleile parcului se vor desfășura peste 20 de ateliere distractive. Cele mai iubite jocuri ale copilăriei, concursuri, premii, expoziții, muzica și dansul, vor transforma ziua copilului într-un adevărat festival.

Copiii vor cânta și dansa pe scenă alături de Oana Vențel și Zâna Măseluță, care, și ele la rândul lor pregătesc multe alte surprize.

Manifestările debutează la ora 11.00 în Parcul Central, unde cei mici vor putea participa la diferite concursuri pe categorii de vârstă, la ateliere de creaţie şi întreceri sportive. Nu vor lipsi momentele artistice şi pictura pe faţă. Copiii prezenţi vor avea ocazia să interacţioneze cu personaje de poveste şi să facă plimbări cu poneii.

Cel mai așteptat eveniment va fi Maratonul Culorii, la ora 14.30, unde copiii vor alerga într-o cursă de 2 kilometri, plină de culoare, la finalul căreia vor face cu toții un nor imens de pudră colorată!

PROGRAM - 1 Iunie 2017, Parcul Central

Ora 11.00 - Deschiderea evenimentului

La scenă

Spectacole: balet  (Ballerina's Studio și Clubul Copiilor - Felicia Buruiana); dans sportiv (Club Dans Sportiv Potaissa- prof.Diana Miron); jocuri populare ( ansamblurile Datina Turdeană, Comori Ardelene, Căişorii); dans modern (Clubul Copiilor-instr.Daniela Heller)

Recital: Oana Vențel alaturi de ansamblul Muguri de pe Arieș

Muzică uşoară cu formaţia Simpatix (Casa de Cultură)

Spectacol de teatru pus în scenă de tinerii actori ai Teatrului "Aureliu Manea"

Aleile din Parcul   Central

-  Ateliere de creaţie  (modelare plastelină, desen, lucru manual)

- Personaje de poveste (mascote Albă ca Zăpada, Mini, Mickey...)

- Picturi pe faţă, clovni - modelare de baloane

- Expoziție de pictură în Foișorul din  parc.

- Miniparc de distracții

- Târgul de înghețată și turtă dulce.

Maratonul culorii, ora 14.30 - Acesta va fi cel mai distractiv moment al zilei, prin care dorim să promovăm sportul și un stil de viață sănătos. La maratonul culorii se vor pregăti de start toți copiii care doresc să participe la această cursă distractivă de alergare, de 2 kilometri. Sosirea acestora va fi premiată de către organizatori cu lansare de Pudră Colorată și diplome. 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

turda ziua copilului activitati
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1011 (s) | 33 queries | Mysql time :0.022326 (s)