News Flash:

Solutie de avarie:bariera la avion !

29 Ianuarie 2013
698 Vizualizari | 0 Comentarii
Pista de 3.500 de metri a Aeroportului International Cluj este afectata de centura Valcele-Apahida, la capatul pistei existand o portiune care ar putea obtura zborurile avioanelor, iar investitia necesara pentru a remedia problema se ridica la 10 milioane de euro.

O buna portiune de 3 kilometri din cei 5,5 ai centurii „deranjeaza“ zona de siguranta a noii piste a Aeroportului International Cluj-Napoca. Afi rmatia ii apartine sefului de la Directia Regionala de Drumuri si Poduri, Eugen Cecan, care spune ca spune ca a sesizat autoritatile judetene in acest sens, inca din 2008, iar acum se cauta solutii cat mai putin costisitoare.

Centura paralela?

Eugen Cecan sustine ca actuala centura Valcele-Apahida trebuie „coborata“ deoarece acum incurca zona de siguranta pentru viitoarea pista a aeroportului de 3,5 kilometri. „Referitor la prelungirea pistei, de la nodul de la iesire din Cluj, in zona Dezmir, trebuie sa facem 3,4 kilometri, o centura paralela, care sa iasa in sensul giratoriu de la Magnolia. Iar portiunea dintre nodul de la Dezmir si sensul giratoriu trebuie rupta in mijloc ca totul sa fi e la nivelul pistei. O estimare a costurilor se ridica undeva la aproximativ 10 milioane de euro“, este de parere Cecan.

Acesta a mai explicat ca pista va fi prelungita in doua etape, una in care se vor face de 2,1 kilometri, caz in care nu exitsa nicio problema si nu este afectata centura. „Insa, a doua portiune, de 1,4 kilometri, este cea care ridica probleme in cazul aterizarii avioanelor de mare tonaj care vor ateriza tinand cont ca avem noi si mari investitori veniti in parcurile industriale dupa ce a plecat Nokia“, afi rma Eugen Cecan.

Acesta mai spune ca nu isi explica cum s-a ajuns la o astfel de situatie intrucat el a sesizat acest aspect la momentul potrivit, in 2008. Momentan au loc discutii cu proiectantul pistei aeroportului, cei de la fi rma Iptana, pentru a vedea ce ar fi de facut. „Nu cred ca e un vinovat aici. Spun aceasta pentru ca in ceea ce priveste centura Valcele-Apahida era o Hotarare de Guvern care era foarte greu de schimbat. Acum incercam sa gasim solutii cat mai putin costisitoare. Oricum trebuie sa ajutam aeroportul“, sustine Cecan.

Uioreanu: Pantelimon si Tise sunt de vina

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horia Uioreanu, declara ca aceasta problema ivita de care s-a loveste in mandatul sau costa bani grei se datoreaza lipsei discutiilor la momentul potrivit.

„Domnul Cecan a sesizat problema, atat ca director (n.r. pana in 2009 la Drumuri si Poduri), cat si ca consilier judetean, dar toti au facut ureche suta si l-au ignorat. Vina este a fostului director de la Drumuri si Poduri, Ioan Pantelimon, si a fostului presedinte al Consiliului Judetean, Alin Tise. Ei nu s-au pus la o masa ca sa discute si sa rezolve atunci problema. Credeti ca asta este singura neconcordanta?“, zice Uioreanu.

Potrivit lui Uioreanu, „solutia cea mai simpla este coborarea nivelului soselei acestei centuri cu o adancime sufi cienta pentru ca trafi cul sa fi e la nivelul solului. Pe noi ne intereseaza ca in momentul cand devierea Somesului va fi efectuata, undeva peste un an jumatate, si noi vom incepe lucrarea la continuarii pistei pana la 3.500 de metri, si aceasta lucrare sa fi e efectuata in asa fel incat avioanele sa poata ateriza si decola in ambele sensuri”, a mai precizat Uioreanu.

Acesta mai spune ca s-a primit deja aprobarea pentru devierea Somesului dar si banii de la Guvern in acest sens – 27 de milioane de euro. „Prelungirea pistei aeroportului este un proiect anterior realizarii centurii. Lucrarile la pista au inceput deja. In toamna terminam prima portiune de 2,1 kilometri care ne costa 40 de milioane de euro, din fondurile Consiliului Judetean Cluj. Pentru a doua portiune vom cauta sa gasim fi nantare europeana“, mai afi rma Uioreanu.

Alin Tise nu vede nicio problema

De cealalta parte, fostul presedinte al Consiliului Judetean Cluj, senatorul Alin Tise, spune ca nu vede unde este vreo problema.

„Cunosc povestea, dar va spun ca noua pista a aeroportului nu afecteaza de nicio culoare centura. Ei fac o confuzie. Este o distanta considerabila intre pista si centura si nu e cazul sa fi e deviata centura. Aeroportul poate gazdui avioane de orice tonaj. Totul este o falsa problema“, sustine Alin Tise.

Potrivit lui Tise, traseul pistei de 3.500 m a fost aprobat inainte de anul 2008, inainte ca el sa fi e presedintele Consiliului Judetean Cluj, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic si restul documentatiilor necesare pistei au fost contractate, urmarite si gestionate in mod direct de catre Aeroportul International Cluj-Napoca, iar gestionarea centurii de ocolire, studii, proiectare s-a facut de catre Ministerul Transporturilor prin CNADNR. „De la momentul inceperii constructiei celor doua obiective – pista si centura, proiectantii celor doua institutii si-au coroborat proiectele in permanenta. Intreaga documentatie care necesita conform legii aprobarea la nivelul Consiliului Judetean Cluj, a fost aprobata in plenul CJC, in unanimitate, de reprezentantii tuturor partidelor politice. Construirea pistei de 3.500 m nu e infl uentata/afectata in niciun fel de construirea centurii”, mai spune senatorul clujean.

Idei traznite

Potrivit senatorului Sorin Bota, sefului Departamentului de Transporturi si Infrastructura al PSD, semaforizarea centurii Valcele – Apahida ar fi solutia cea mai ieftina de rezolvare a problemei legate de extinderea Aeroportului International Cluj-Napoca. „Solutia cea mai ieftina, usoara, rapida, optima este de a semaforiza centura o data sau de doua ori pe zi, cand vor ateriza, intr-un viitor mai indepartat, un avion sau doua pe saptamana de dimensiuni mari. Vorbim doar de avioanele foarte mari, nu de avioanele curente care vin azi pe aeroportul din Cluj”, a declarat Sorin Bota.

Centura Valcele-Apahida
, centura de est a Clujului, este numita si centura de „diamant“ din pricina costurilor fabuloase pentru construirea ei: circa 157 de milioane de euro. Si inca nu este gata. Sunt construiti doar 5,5 kilometri din cei 24 cat trebuie realizati. Lucrarile au inceput din anul 2006, cand costurile erau estimate la 68 de milioane de euro (in urma licitatiei), insa cheltuielile au ajuns in 2012 la uriasa cifra de circa 157 de milioane de euro.

Galerie Foto

aeroport
kilometri centura paralela eugen cecan centura valcele-apahida cluj
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0924 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010988 (s)

loading...