News Flash:

Victor Ponta renunta la doctorat. Anuntul a fost facut pe Facebook

16 Decembrie 2014
702 Vizualizari | 0 Comentarii
Premierul Victor Ponta a scris, marti, pe pagina sa de Facebook, ca a transmis o scrisoare catre rectoratul Universitatii Bucuresti prin care renunta la titlul de doctor in drept.

Victor Ponta a decis sa renunte la doctorat pentru a evita scandalurile politice care care au decurs de la acest titlu. Anuntul a fost facut pe Facebook:
 
"Am trimis astazi o scrisoare catre rectoratul Universitatii Bucuresti:

Stimate Domnule Rector,
Va scriu pentru a va notifica renuntarea la titlul de doctor in drept acordat in anul 2003 de catre Universitatea Bucuresti.

Este un gest pe care trebuia sa il fac mai demult, inca din momentul aparitiei acuzatiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am facut acest lucru pentru ca m-am considerat de buna credinta in argumentele mele la momentul aparitiei contestarii si nu am vrut sa amestec planul pur profesional cu cel politic.

Dupa ce voi parasi viata politica imi doresc sa initiez un nou demers doctoral, respectand toate standardele si cerintele de la acel moment.

Domeniul Educatiei este unul fundamental si esential nu doar pentru activitatea Guvernului ci si pentru viitorul nostru ca societate europeana. De astazi avem un nou Ministru al Educatiei si Cercetarii si imi doresc ca mandatul acestuia sa fie plin de succes in atingerea obiectivelor sale, fara a fi perturbat de o tema care in timp a devenit eminamente politica.

Strict personal, perioada petrecuta de mine ca student al Facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti reprezinta o amintire exceptionala si regret nespus daca discutiile aparute dupa momentul preluarii functiei de Prim-Ministru au afectat imaginea unei institutii pe care o iubesc la fel de mult ca toti ceilalti absolventi ai sai!

Pentru toate aceste argumente, va rog sa luati act, domnule Rector, de decizia mea de a renunta la titlul de doctor in drept.

Cu stima,
Victor Ponta

Bucuresti, 16 decembrie 2014. In atentia Rectorului Universitatii Bucuresti, Prof. univ. dr. Mircea Dumitru"

facebook scrisoare doctorat scandalurile politice titlu
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1471 (s) | 35 queries | Mysql time :0.034584 (s)

loading...