News Flash:

Violatorul din noaptea de Revelion de la Cluj, arestat preventiv. A încercat să se împace cu victima pentru a obține arestul la

5 Ianuarie 2018
4682 Vizualizari | 0 Comentarii
Emil Berki violatorul din Marasti 2

Emil Berki, tânărul de 29 de ani care în noaptea de Revelion a violat o minoră de 16 ani, în scara unui bloc din Mărăști, Cluj-Napoca, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Bărbatul era eliberat condiționat, după ce fusese condamnat la pușcărie pentru infracțiunea de tâlhărie. Violatorul și-a recunoscut fapta și le-a cerut judecătorilor să fie lăsat în arest la domiciliu sau control judiciar, ultima cerere însemnând în libertate, pentru a avea șansa de a lua legătura cu victima, în speranța că s-ar putea împăca cu aceasta. Agresorul sexual a încercat să-i înduplece pe judecători spunând și că are un minor în întreținere, dar magistrații nu au avut milă, arată Ziarul Clujean.

La data de 3.01.2018, bărbatul în vârstă de 29 de ani, din Cluj-Napoca, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca care a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale fată de suspect, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și furt calificat, iar ulterior a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus arestarea acestuia pe o perioadă de 30 zile.

În aceste 30 de zile, cât violatorul stă după gratii, polițiștii și procurorii trebuie să pregătească acuzarea pentru procesul care urmează să înceapă.

„În fapt, la data de 1 ianuarie 2018, în jurul orei 04:00, cel în cauză ar fi urmărit o tânără, de 16 ani, care se deplasa pe jos, pe raza municipiului Cluj-Napoca, din centrul municipiului până în cartierul Mărăşti. Fata a mers pe jos pentru că nu găsise taximetru. În momentul în care tânăra ar fi intrat în scara blocului în care locuieşte, ar fi intrat şi bărbatul, care ar fi constrâns-o, prin violenţă, să întreţină relaţii sexuale cu acesta, sustrăgându-i şi telefonul mobil”, precizează reprezentanții IPJ Cluj.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Emil_Berki_violatorul_din_Marasti
emil berki violator revelion marasti cluj
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1080 (s) | 32 queries | Mysql time :0.025578 (s)