News Flash:

Cadou de Paste pentru Paszkany de la judecatori: Va putea lua legatura cu Iuliu Muresan, precum si cu alte persoane din dosar

17 Aprilie 2017
3749 Vizualizari | 0 Comentarii
Arpad Paszkany

Omul de afaceri Arpad Paszkany a obtinut in instanta modificarea conditiilor controlului judiciar la care este supus in dosarul penal in care aceste este urmarit pentru mai multe infractiuni, insa nu a putut obtine revocarea masurii preventive. Cu alte cuvinte, magistratii Tribunalului Cluj i-au admis acestuia, in parte, plangerea impotriva oronantei Parchetului de pe langa Tribunalul Cluj, prin care era prelungita masura preventiva a controlului judiciar, masura mentinuta in continuare, insa au modificat continutul obligatiilor impuse in sarcina inculpatului, astfel incat acesta va putea sa ia legatura cu mai multe persoane implicate in dosar.

Astfel, instanta a dispus ca Paszkany sa poata lua legatura cu Iuliu Muresan, fostul presedinte al clubului de fotbal CFR Cluj, si el anchetat in dosar, precum si cu  "suspectul H. P., - martorii F. Z.-L. - P. M.-F. - , P. V. M. si Z. R. reprezentantii si angajatii urmatoarelor entitati (persoane fizice sau persoane juridice): VI.H., L, I. Ltd, S. E. , C. W.* I. J. reprezentata de K. P. S., C. P. - D., avocat in baroul Nicosia, Biroul de Avocati Dr. K. C. & CO din care mai fac parte d-nele EL. C. G. C., care au calitatea de administratori ai V. H. L. In consecinta, permite inculpatului comunicarea si apropierea de aceste persoane fizice si juridice.", se arata in incheierea judecatorilor clujeni.
Iuliu Muresan
Paszkany va putea lua legatura pentru prima data de la inceputul dosarului cu Iuliu Muresan 

La inceputul lunii august a anului trecut, judecatorii clujeni ii inlaturau lui Paszkany o parte dintre obligatiile impuse de catre instanta, si anume aceea de a nu depasi limitele teritoriale ale municipiului Cluj-Napoca decat cu incuviintarea prealabila a procurorului competent. De asemenea, Paskzany nu mai era obligat sa nu se apropie de reprezentantii si angajatii SC T. SRL, R.&P sau sa comunice direct sau inderect cu acestia.

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj dispuneau punerea in miscare a actiunii penale impotriva lui Arpad Paszkany, actionar majoritar la Clubul CFR 1907 Cluj, si Iuliu Muresan, presedintele clubului, pentru constituire a unui grup infractional organizat, delapidare cu consecinte deosebit de grave, evaziune fiscala si spalare de bani, toate in forma continuata.

Conform anchetatorilor, "In perioada 2008 - 2013, persoane din cadrul societatii comerciale care detine clubul de fotbal CFR Cluj 1907, cu atributii de gestiune sau administrare a banilor clubului, si-au insusit suma totala de aproximativ 10 milioane euro din patrimoniul SC Sportiva Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA.

Iuliu Muresan a avut calitatea de administrator al clubului, iar faptele retinute in sarcina acestuia l-au avut ca principal beneficiar pe Arpad Paszkany, sustin procurorii.

Conform DIICOT, activitatea infractionala a fost savarsita prin intermediul mai multor entitati rezidente si nerezidente (firme off-shore din Cipru si din Seychelles), controlate faptic de Arpad Paszkany.

Din cercetarile efectuate in cauza a rezultat ca firmele off-shore au fost folosite pentru prestarea unor servicii de consultanta si intermediere in domeniul sportiv, cu privire la care exista suspiciuni de fictivitate (privind transferul unor jucatori de la club, optimizarea activitatii echipei) ori care au executat debite fata de clubul CFR Cluj provenind din cesiuni de creanta suspecte.

Faptele au fost indreptate asupra elementelor patrimoniale ale clubului provenite din primele incasate cu titlu de bonus de calificare directa in grupele Champions League oferite de UEFA.

Totodata, s-a retinut ca membrii grupului au evidentiat in actele contabile ale SC Sportiva Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA cheltuieli care nu au avut la baza operatiuni reale ori au evidentiat operatiuni fictive, in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale privind suma totala de aproximativ 10 milioane de euro."

 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Iuliu_Murean
arpad paszkany iuliu muresan delapidare control judiciar
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0910 (s) | 32 queries | Mysql time :0.029457 (s)