News Flash:

Cei mai buni profesori clujeni vor fi premiati saptamana viitoare in cadrul Galei Excelentei Clujene

29 Septembrie 2016
489 Vizualizari | 0 Comentarii
Festivitate de premiere

Consiliul Judetean Cluj, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Cluj, va premia miercuri, 5 octombrie, profesorii indrumatori ai celor mai performanti si merituosi elevi clujeni precum si cele mai bune unitati scolare clujene. Evenimentul survine premierii, la inceputul acestei saptamani, in cadrul Galei Excelentei Clujene 2016, a elevilor care in cursul anului scolar 2015-2016 au obtinut rezultate remarcabile la concursurile si olimpiadele nationale si internationale.


Astfel, intr-o sala arhiplina de parinti, profesori si oficialitati ale mediului educational si administrativ clujean, au fost inmanate recompense banesti si distinctii de excelenta unui numar de 221 elevi clujeni, pentru rezultatele de exceptie obtinute de acestia in cadrul concursurilor si olimpiadelor scolare la care au participat.

Stimulentul material acordat, individualizat in functie de rezultatul obtinut de fiecare copil in parte, a fost posibil gratie deciziei forului administrativ judetean de a aloca din bugetul propriu suma de 117.000 lei pentru premierea celor mai merituosi elevi clujeni. Consiliul Judetean Cluj isi propune ca in acest fel sa incurajeze performanta scolara, ca o incununare a perseverentei si a stradaniei elevilor  merituosi de a promova judetul Cluj prin intermediul excelentei in educatie.


„Consiliul Judetean Cluj a decis sa sustina financiar, cu toata convingerea si implicarea, performanta scolara, prin premierea elitelor Clujului, constient fiind ca viitorul comunitatii depinde intr-o foarte mare masura de calitatea procesului educational si de rezultatele acestuia”, a declarat Presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tise.


In cadrul Galei festive au fost recompensati financiar si au primit distinctia ,,Excelenta in educatie" un numar de 30 de tineri care au obtinut premii internationale si care au activat in loturile nationale, 44 de tineri care au obtinut premiul I la olimpiadele scolare, 35 care au obtinute premiul al II-lea, respectiv 39 care au primit premiul III. De asemenea, au fost recompensati cu mentiuni un numar de 55 de elevi, restul primind medalii.


„M-am bucurat sa vad pe scena ceea ce are mai bun invatamantului preuniversitar clujean, elevi care au potentialul de a reprezenta acest judet la cel mai inalt nivel. Doresc sa ii felicit pe aceasta cale si sa le urez mult succes in continuare, speranta mea fiind aceea ca ne vom revedea in aceeasi conjunctura, a recunoasterii performantelor lor, de cat mai multe ori de acum inainte” a precizat Marius Manzat, vicepresedintele Consiliului Judetean Cluj.


Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1473 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013973 (s)