News Flash:

Debut furtunos de sezon in Romania! Cine pune mana pe Supercupa?

11 Iulie 2014
559 Vizualizari | 0 Comentarii
• Astazi, cu incepere de la ora 21.00 (pe Arena Nationala si in direct la Pro TV) se va disputa Supercupa Romaniei, intre campioana Steaua si castigatoarea Cupei, Astra Giurgiu

Nici nu s-a terminat Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia, ca in Romania va incepe deja noul sezon competitional. Astazi, cu incepere de la ora 21.00 (pe Arena Nationala si in direct la Pro TV) se va disputa Supercupa Romaniei, intre campioana Steaua si castigatoarea Cupei, Astra Giurgiu.

Practic, Steaua - Astra Giurgiu va fi un meci în care se vor întâlni cele mai bune echipe din sezonul 2013-2014. Cele doua echipe s-au întâlnit ultima data în finala Cupei României, tot pe National Arena, giurgiuvenii câstigând dupa loviturile de departajare cu scorul de 4-2. "Ros-albastrii" sunt mai slabi decât în sezonul trecut, pentru ca au ramas fara antrenorul Laurentiu Reghecampf si câtiva jucatori importanti precum Tatarusanu, Pintilii sau Piovaccari. Patronul Gigi Becali nu a adus niciun jucator de top, astfel ca noului antrenor Costel Gâlca îi va fi mult mai greu sa obtina performantele din ultimii doi ani. "Alb-negrii" au ramas fara Papp, Iorga si Yazalde, dar au probleme cu rebelii Matel si Yoda. Oros si Fatai sunt singurele noutati ale giurgiuvenilor, ultimul revenind dupa un împrumut la FC Bruges.

Stelistii au trei titulari indisponibili, Gardos, Ad. Popa si Sânmartean, în timp ce giurgiuvenii nu au probleme de lot. Ar fi important pentru stelisti sa câstige Supercupa României, pentru a avea un moral bun înaintea partidei cu Strømsgodset IF din preliminariile Ligii Campionilor. "Îmi doresc sa avem mai multa posesie, dar când nu avem mingea trebuie sa fim mai agresivi. Jucatorii nu alearga mai putin, cum s-a spus, ci alearga mult mai mult decat înainte. Va spun, cu siguranta, ca si efortul este mai mare. La meciul cu Astra, echipa va fi la 100% din capacitate, o sa mergem si o sa învingem, o sa vedeti. Veti vedea o alta echipa din punct de vedere al atitudinii", a declarat antrenorul Costel Galca. De partea cealalta, si tehnicianul Astrei, Daniel Isaila, se plange ca nu are un lot competitiv pentru acest joc: "Eu am spus ca suntem putini numeric, sunt 13 jucatori de câmp care pot aborda aceasta Supercupa. Am nevoie de 6-7 jucatori sa completam lotul. Vom lupta pe patru fronturi si nu va fi usor. Avem discutii cu foarte multi jucatori, dar deocamdata nu pot da nume. Sunt jucatori valorosi si români si straini, speram sa-i aducem cât mai curând pentru ca e nevoie sa se integreze, sa se puna la punct cu pregatirea fizica. Budescu ramâne la Astra, este jucatorul Astrei".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

campionatul mondial brazilia romania arena nationala steaua
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0819 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012890 (s)