News Flash:

Elena Udrea candideaza la sefia PDL

13 Februarie 2013
814 Vizualizari | 0 Comentarii
Elena Udrea
• Deputatul democrat-liberal si-a motivat candidatura si prin experienta, de peste opt ani, "de lupta cu adversarii politici" • Presedintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat marti ca este foarte bine ca Elena Udrea candideaza la sefia formatiunii democrat-liberale, importanta fiind reconstructia PDL

Deputatul Elena Udrea a anuntat marti ca a decis sa candideze la functia de presedinte al Partidului Democrat Liberal, context in care a subliniat ca PDL are nevoie de o schimbare, iar demersul sau se bazeaza si pe experienta de lupta cu adversarii politici. "Am decis sa candidez la functia de presedinte al PDL, pentru ca eu cred ca PDL are nevoie de o schimbare. Consider ca am energia, am forta si am vointa necesare sa vin pentru PDL cu un proiect atractiv, atat pentru electorat, cat si pentru proprii membri. Candidez pentru ca electoratul de centru-dreapta are nevoie in acest moment de un partid de Opozitie puternic, care sa sanctioneze abuzurile si minciunile USL. Pot sa aduc un proiect cu care sa revigoram partidul, sa-l energizam, sa-i aratam un drum nou inainte, dar, in acelasi timp, un proiect care sa aduca langa noi electoratul de centru-dreapta, un electorat care asteapta sa vada un PDL activ in Opozitie, un PDL capabil sa atraga din nou atentia asupra lui. Sa fie din nou un partid viu si nu un partid mort, asa cum spun adversarii nostri", a declarat Elena Udrea, la Palatul Parlamentului.

Deputatul democrat-liberal si-a motivat candidatura si prin experienta, de peste opt ani, "de lupta cu adversarii politici".  "Niciodata nu m-am dat niciun pas inapoi. Am o experienta care imi da argumentul sa spun ca pot sa ma bat credibil cu oameni precum Victor Ponta, Crin Antonescu, cu care sunt in aceeasi generatie. Candidez pentru partid, nu impotriva cuiva. Candidez pentru viitorul PDL, nu impotriva trecutului partidului. Sper sa avem o competitie frumoasa spre binele PDL si spre succesul tuturor", a afirmat Elena Udrea.

Ea a adaugat ca, in urmatoarele cateva zile, va finaliza motiunea in baza careia isi va sustine candidatura la sefia partidului si o va prezenta colegilor. "Voi avea motiunea gata in urmatoarele zile. O voi prezenta colegilor cu care am avut discutii initiale si imi doresc din suflet sa nu fie o competitie care sa se transeze pe baza de simpatii personale, ci pe baza de proiecte, de viziuni. De aceea, spun ca important este ca echipa sa fie anuntata dupa ce colegii citesc motiunea. (...) Cred ca va fi o competitie frumoasa pentru ca partidul are nevoie sa auda viziuni, proiecte pentru viitorul lui. Are nevoie sa auda ca sunt oameni aici la Bucuresti care gandesc pentru binele partidului si incearca sa gaseasca cea mai buna solutie pentru ca PDL sa redevina ceea ce a fost odata", a declarat deputatul PDL. Intrebata daca PDL este pregatit sa aduca in fruntea sa o femeie, Elena Udrea a spus: "Am vazut ca PSD a fost pregatit sa aduca in fruntea lui un tanar, pe domnul Victor Ponta". "Si a fost o optiune care s-a dovedit una de succes pentru PSD, apoi pentru USL. Au mai fost presedinti de partide femei si chiar acum avem un presedinte de partid femeie, deci n-as fi chiar prima. In al doilea rand, cred ca este un semnal care se da si pentru electoratul feminin si pentru electoratul tanar. Si poate ca este momentul ca intr-o competitie reala, in Romania, o competitie pentru functia de lider al unui mare partid politic sa fie o femeie si sa si castige", a adaugat deputatul PDL.

Ce spune Blaga

Presedintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat marti ca este foarte bine ca Elena Udrea candideaza la sefia formatiunii democrat-liberale, importanta fiind reconstructia PDL.
"Este foarte bine ca dansa candideaza. Iata, avem o competitie in partid. Deocamdata sunt doua potentiale motiuni. Eu cred ca este foarte bine, pentru ca partidul trebuie sa stabileasca exact directia de a aborda competitia politica de anul viitor si mai ales din 2016. Trebuie sa trecem de la aceasta gestiune de criza a partidului, cu care ne confruntam de la alegerile locale si pana in prezent si sa reconstruim partidul. Indiferent cine castiga, partidul sa ramana mai departe unit si sa isi vada de treaba", a afirmat Vasile Blaga.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

elena udrea palatul parlamentului presedintele pdl vasile blaga
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1445 (s) | 35 queries | Mysql time :0.044013 (s)