News Flash:

EXCLUSIV: PSD Cluj face cu IRES un sondaj crucial. Daca iese prost, Aurelia Cristea va fi retrasa din cursa pentru primarie

11 Martie 2016
870 Vizualizari | 0 Comentarii
Aurelia Cristea
In aceste zile IRES, casa de sondaje a vicepremierului Vasile Dancu, efectueaza un amplu sondaj la nivel de municipiu, la comanda PSD Cluj,  in incercarea partidului de a evalua care este in acest moment tractiunea candidatului Aurelia Cristea pentru primarie.

Mai multi cititori ne-au informat ca angajatii IRES le-au adresat intrebari despre Emil Boc, Aurelia Cristea si Liviu Alexa, principalii pretendenti la fotoliul de primar, cu un focus mai mare pe intrebari legate de legea antifumat si persoana Aureliei Cristea.


Potrivit unor surse PSD,  acest sondaj este crucial pentru viitorul politic al Aureliei Cristea, deoarece un rezultat negativ va insemna retragerea ei de la candidatura pentru primarie.  "Aurelia si-a indepartat toti consilierii, toti prietenii. L-a pierdut pe Mihai Mocanu, dar si pe Horia Nasra, reusind s-o elimine  si pe Claudia Anastase. De la Bucuresti exista o stare de nemultumire vis-a-vis de activitatea sau, mai precis, de inactivitatea ei. Bucurestiul monitorizeaza zi de zi toate filialele PSD din tara si vad ca la Cluj-Napoca Aurelia nu misca nimic", ne-a declarat sursa noastra.


Varianta de backup pentru PSD pare a fi Liviu Alexa, deocamdata independent, dar mult mai bine pozitionat in sondaje. "Liviu Alexa a muncit mult ca sa cucereasca electoratul socialist, aratand cat de gaunoasa este Aurelia Cristea dar fiind, in acelasi timp, cel mai puternic opozant al lui Emil Boc. Eu cred ca el va fi alegerea naturala, multi din filiala vor vota sigur cu el, problema e ca am inteles ca nu vrea sa vina in PSD, ca ar vrea mai degraba sa fie sustinut de catre partid in proiectul sau politic. Sunt convins ca domnul Vasile Dancu s-a intalnit cu el in ziua vizitei lui Ciolos la Cluj, Alexa mintind cand a afirmat contrariul. Nu vad de  ce i-ar fi rusine domnului Alexa cu sigla PSD!?  Pentru noi ar fi un mare castig pentru ca are mediul de afaceri de partea lui, plus ca este tanar si muncitor. Problema cu Alexa este ca nu ii place sa aiba capastru, iar asta este o problema intr-un partid mare. In plus, toata lumea stie ca Alexa, odata lasat in organizatie, nu va fi cuminte, ci va incerca sa-i ia locul lui Remus Lapusan ", ne-a declarat aceeasi sursa.




aurelia cristea vasile dancu liviu alexa sondaj psd
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1102 (s) | 35 queries | Mysql time :0.028707 (s)

loading...