News Flash:

L-am intalnit pe Sorin la serviciu, ne-am indragostit si la scurt timp ne-am mutat impreuna. Speram sa ne casatorim, era perfect. Intr-o seara am venit acasa de la munca si nu am mai gasit nimic

5 Mai 2017
3060 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6578 RON (0.0000)
USD: 3.9575 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Incerc sa-mi limpezesc gandurile si sa-mi linistesc sufletul scriindu-va, pentru ca inca sper ca Sorin se va intoarce la mine, ma va lua in brate si ma va implora sa-l iert pentru ca a fugit ca un las din viata mea. si asta, chiar cand eu credeam ca in curand vom deveni sot si sotie…
Am terminat facultatea acum doi ani si pentru ca mi-a fost imposibil sa gasesc ceva in domeniu, m-am angajat vanzatoare intr-o librarie care avea si un anticariat micut amenajat intr-un colt. Pentru moment, castigam un ban si eram multumita. in plus, cartile mi-au fost dintotdeauna prietene, asa ca, atunci cand nu aveam clienti, citeam cat puteam de mult. Era amenajat si un loc unde iubitorii de lectura puteau rasfoi in liniste cartea care ii interesa si pe care voiau sa o cumpere. Adi, fostul meu prieten, de fapt, barbatul cu care ar fi trebuit sa ma casatoresc, chiar radea de mine cand m-am angajat si a venit pe acolo:
— Banuiesc ca esti tare feri-cita ca ai nimerit printre cartile astea… Iar eu, si mai fericit, ca asa poate iti faci timp sa citesti aici si imi rezervi mie mai mult timp acasa…
Relatia noastra a mai mers foarte putin din clipa aceea. El voia sa ne retragem la Barlad, de unde era de fel, sub pretextul ca are casa mare acolo si ar fi putut sa inceapa o afacere fara sa inchirieze spatiu, insa eu nu voiam in ruptul capului sa parasesc Iasiul. Certurile noastre, tot mai dese in ultima vreme, au condus, inevitabil, la ruptura…

Ne-am despartit, iar eu nu am mai fost cu altcineva pana intr-o zi de vara a anului trecut, cand in magazin a intrat un tanar care nu era un obisnuit de-al casei (librariile si anticariatele sunt batute mai mult de aceleasi persoane), de vreo 26-27 de ani. Nu stiu de ce, dar nu-mi mai puteam dezlipi privirile de la el. Nu am indraznit sa-l intreb ceva, dar nici el nu parea sa aiba nevoie de mine. S-a plimbat printre rafturile de carti, la un moment dat si-a ales una, dupa care s-a asezat la masa si a inceput sa citeasca. Dupa vreo ora, a pus cartea la loc si a plecat.
M-am bucurat cand l-am vazut si a doua zi intrand in librarie. S-a invartit iar intre rafturi, a studiat vreo doua carti, dupa care s-a apropiat de mine si mi-a cerut sfatul:
— stiti, ma duc la ziua unui prieten care are o biblioteca impresionanta si m-am gandit ca o carte buna l-ar bucura mult…
— Doriti o carte noua sau de anticariat? l-am intrebat, imbujorandu-ma toata, caci ochii lui albastri imi patrundeau sufletul. Am cateva editii foarte frumoase, legate in piele, si destul de accesibile ca pret. Cam cati bani sunteti dispus sa dati pe cadou?
— Pai… in jur de 50-60 de lei… I-am aratat cateva carti care se potriveau ca pret, a ales una dintre ele, mi-a platit, mi-a multumit si a plecat. Eram sigura ca n-o sa-l mai vad si imi parea rau. Dar destinul a facut sa ne intalnim din nou, si nu intamplator.

Trecuse o saptamana de cand cumparase cartea aceea pentru prietenul lui. Afara ploua torential si eu nu aveam niciun client. Cand l-am zarit intrand pe usa librariei si m-a salutat zambind, m-am fastacit toata, ca o scolarita.
— Nu stiu cum sa va multumesc pentru faptul ca m-ati ajutat cu cartea… Prietenul meu a fost foarte incantat de ea.
— Ma bucur ca v-am putut fi de folos, i-am zis. Acum, cu ce va pot servi?
— Nu, nu am venit sa cumpar ceva. Doar ca sa va multumesc…
— Vai, dar nu era nevoie sa bateti atata drum pentru asta!
— De fapt… stiti… As vrea sa va intreb daca ati dori sa bem impreuna un ceai sau o cafea… Numai ca nu stiu unde, fiindca nu prea cunosc Iasiul. Fireste, daca imi acceptati compania.
— Nu sunteti din Iasi?
— Sunt din Ramnicu Sarat. Am venit aici pentru niste cursuri de perfectiona-re. Lucrez in informatica si m-au trimis aici, cu un fel de bursa, pentru un an. Asa ca am sa va mai plictisesc o vreme…
— Ah, nu, imi face placere sa veniti! Am multi clienti fideli. si accept cu mare placere invitatia la cafea! in cinci minute inchid si putem merge.
Ne-am dus la barul din coltul strazii si am stat mult de vorba.
— Poate sunt prea indraznet, dar v-ar deranja sa-mi aratati si mie, intr-o zi, orasul? Acum ploua tare, dar poate alta data. Nu prea ma descurc singur…
— N-ati mai fost niciodata in Iasi?
— Nu.’
— Sigur, cu placere, oricand!
— La sfarsitul saptamanii?
— E foarte bine.
Din fericire, vremea s-a indreptat, iar noi am putut sa ne plimbam in voie prin oras. Ne-am intalnit si in ziua urmatoare, apoi, in fiecare seara, indata ce terminam programul. incet, incet, am inceput sa tinem unul la altul si ne petreceam aproape tot tim-pul liber impreuna. I l-am prezentat si mamei intr-o seara, iar ea l-a placut foarte mult.
Dupa cinci luni, locuiam impreuna. Era foarte deosebit de fostul meu prieten, Adi. Era extrem de ordonat, ma ajuta in gospodarie si nu imi reprosa niciodata nimic. Eram deja ca o familie, imparteam absolut totul, si bun, si rau. De ziua mea, am primit un inel de aur de la el, asa ca mi-am inchipuit ca urmeaza o cerere in casatorie. Ne stiam deja de cateva luni bune, altii se casatoresc la si mai putin timp dupa ce s-au cunoscut. Mi-am imaginat
ca nu va fi nicio problema sa ramana la Iasi daca se ocupa de calculatoare, e cea mai cautata meserie in ziua de azi; intelesesem, oricum, ca i-ar placea asta, asa ca nu trebuia sa-l urmez eu pe el. Dar cererea in casatorie intarzia… Sorin, am uitat sa va spun, asa-l cheama, mi-a lasat tot timpul impresia ca-mi ascunde ceva. L-am intrebat de multe ori daca ii este bine, daca e fericit si de fiecare data imi raspundea ca da, ca ma iubeste si ii este foarte bine langa mine.
— Nu mai cauta si tu mereu nod in papura… imi spunea mama. Ai prostul obicei sa-ti faci probleme si atunci cand nu sunt si-ti strici toata bucuria. De mica ai fost asa. il iubesti?
— Da, sigur ca-l iubesc.
— Atunci, fii fericita, bucura-te de viata!
— Dar n-ar fi normal sa ne casatorim? Locuim impreuna de cateva luni.
— si tii musai sa ai act la mana?
— Nu, dar nu inteleg de ce nu o face totusi. Ne iubim, ne intelegem, dar asta e tot, mai departe ce ne va rezerva viitorul?
— Poate considera ca e prea devreme. Mai da-i putin timp.
Instinctul nu m-a inselat, din pacate. Cam dupa un an de zile, deci cand i s-a terminat cursul lui Sorin, am plecat intr-o dimineata la serviciu bine mersi, iar cand m-am intors, nu mai era nimic care sa aminteasca de el. Disparu-sera si el, si toate lucrurile lui. Cateva clipe am crezut ca-mi pierd mintile. Cum sa plece asa, fara o vorba? E un om deosebit, cum sa-mi faca una ca asta? De unde sa-l iau? Sa-mi fi lasat macar cateva cuvinte pe o coala de hartie: „Nu te iubesc, m-am saturat de tine, adio si bonjur!”… Am inceput sa-mi scotocesc mintea si mi-am adus aminte de prietenul lui, caruia ii oferise cartea. La cateva luni dupa aceea, a devenit si acesta clientul fidel al librariei, venea aproape in fiecare saptamana la mine si cumpara cate o carte. Am stat ca pe ace pana a aparut iar.
— Vlad, salveaza-ma, Sorin a disparut!
— Cum asa?
— Acum cateva zile, am venit la munca si, cand m-am intors, nu mai era…
— Fara sa-ti spuna nimic?
— Da, a plecat fara niciun cuvant… Tu nu stii unde as putea sa-l caut?
— Am un numar de telefon si-i stiu si adresa, dar ce faci, te duci pana la Ramnicu Sarat? Nu inteleg cum a putut sa plece asa, nu e genul lui… E un tip foarte serios, un om pe care te poti baza. II stiu de o viata. Parintii mei sunt din Ramnicu Sarat, bunicii mei locuiesc acolo, ne stim de mici. Stau pe aceeasi strada. Nu inteleg nimic! Poate se intoarce, totusi… De fapt, si mie mi-a spus ca ma mai suna si n-a mai sunat. Ma asteptam sa ne intalnim aici.
— Trebuie sa aflu ceva, altfel nu-mi gasesc linistea! Credeam, ca o proasta, ca vom ramane impreuna…
— Bine, uite, vorbesc cu bunica la telefon si te duci la ei. iti arata ea unde-l poti gasi. Bine?
Cum era vineri, pica numai bine, nu mai trebuia sa-mi iau cateva zile libere. Seara, mi-am facut bagajul si m-am urcat in trenul spre Ramnicu Sarat. Cand am ajuns, am luat un taxi si m-am dus la bunicii lui Vlad. Pareau amandoi cam incurcati, iar eu mi-am dat seama de asta din prima clipa.
— imi pare tare rau ca a trebuit sa vii pana aici, dar… Sorin e insurat… Nu i-am zis lui Vlad, fiindca am zis ca e mai bine sa vorbim fata in fata…
— Poftim? Nu-mi vine sa cred!
— Ma rog, insurat e un fel de a spune. Acum vreo trei ani, s-a incurcat cu fata unui grangur, nu stia cine e, iar tatal fetei aproape l-a obligat s-o ia de nevasta. Ea astepta un copil al altuia, care a plecat si n-a mai venit, iar Sorin a cazut in cursa. De ochii lumii l-a obligat s-o ia de nevasta. La inceput, l-au mintit ca e copilul lui, altfel n-ar fi acceptat… Nu se iubesc, sunt chiar nefericiti impreuna. Ea cred c-ar divorta, dar n-o lasa taica-sau. ii strica reputatia, cica.
— Deci, nu e nimic de facut? Doamne, ce nebuna am putut fi! Ar fi trebuit sa ma interesez, ar fi trebuit…
— Regretele sunt tarzii, fata mea.
Trebuie sa accepti realitatea. Nu stiu ce sa-ti spun, poate ca el te iubeste pe tine, inteleg ca si tu il iubesti, nu?
— Da, suntem impreuna de aproape un an, am locuit impreuna, am fost ca si casatoriti, dar nu mi-a spus niciodata ni-mic. Am tot asteptat sa ma ceara de sotie si n-a facut-o. Nu intelegeam de ce, acum insa stiu… De ce nu mi-o fi spus nimic?
— Poate ca n-a vrut sa te piarda, poate a sperat ca va rezolva cumva situ-atia. E un baiat foarte serios, n-ar face rau nimanui, gandeste-te ca s-a insurat cu o fata pe care nu o iubeste numai s-o scape de rusine.
— Asta inseamna ca oricum nu va fi niciodata al meu, mai bine plec si gata!
— Poate ar fi bine sa stai de vorba cu sotia lui, sa-i spui ca-l iubesti pe Sorin, poate o indupleci si accepta divortul.
— Dar nici n-o cunosc, cum sa ma duc asa hodoronc-tronc la ea si sa-i cer sa ma asculte?
— Lasa, ca aranjez eu lucrurile! 0 chem pe-aici!
— O cunoasteti?
— A fost colega de liceu cu Vlad. A venit de multe ori pe la noi. Am sa o rog sa vina cu fetita.
Mie imi pierise orice speranta, eram hotarata sa renunt, ce rost avea sa ma complic? in aceeasi dupa-amiaza insa, bunica lui Vlad a primit vizita sotiei lui Sorin, Narcisa. Ne-a facut cunostinta. Venise fara copil.
— Unde ti-e frumusetea de copila?
— Nu stii, tanti? S-a intors Dragos din America si vrea sa ne casatorim… Dar am probleme cu tata! Mama ar vrea, saraca, sa ne ajute, dar cum sa-l convinga sa divortez de Sorin si sa ma marit cu Dragos? E ca un catar. Acum, Oana
e cu Dragos la parintii lui. Tata nu stie nimic. imi pare atat de rau si de Sorin ca i-am stricat toata viata! Daca nu ma obliga tata sa-l mint… Dar ce puteam face? M-a amenintat ca ma da afara din casa daca nu ma marit si fac un copil din flori. Mi-a zis ca-i stric reputatia…
— Esti sigura ca Dragos vrea sa te ia de nevasta?
— Cum sa nu?! M-ar fi luat de dinainte de a pleca in State, dar tata… Of, nu-mai el e de vina! intotdeauna l-a considerat pe Dragos un coate-goale si un om de nimic. A zis ca, daca plec cu Dragos, pentru el nu mai exist. Mama m-a implorat sa n-o las singura. Altfel, nu stateam eu dupa tata… Acum trebuie facut ceva, mama mi-a promis ca vorbeste ea cu el, dar nu cred ca-l va convinge… Asa a fost mereu, un catar! Nu stiu cum de l-a suportat biata mama…
in tot timpul asta, eu ascultam prostita si nu-mi venea sa-mi cred urechilor. Dar tot n-am inteles de ce Sorin n-a avut curajul sa-mi spuna adevarul, in loc sa fuga ca un las. La un moment dat, m-am ridicat si i-am spus bunicii lui Vlad ca plec.
— Daca ma iubeste, trebuie sa faca ceva, nu vad cu ce as putea eu sa-l ajut si nici nu mai am puterea s-o fac!
S-au ridicat si ele surprinse si m-au condus pana la usa. Bunica lui Vlad imi tot spunea sa mai stau, sa am putina rabdare, dar eu simteam ca am ajuns la capatul puterilor. Am plans tot drumul pana acasa.
N-am iesit nicaieri timp de cateva zile, mi-am luat concediu, am stat cu jaluzelele trase si am plans… N-am raspuns nici la telefon. Mama nu stia ca m-am intors, iar altcineva nu ma interesa daca suna.
Au trecut cateva luni de atunci. Vlad mai trece din cand in cand pe la librarie. Vorbim, dar niciodata despre Sorin. Nu stiu daca a divortat sau daca a ramas cu sotia sa, probabil ca nu, din moment ce ea voia sa se marite cu altul. De aceea eu ma mai gandesc inca la el si sper sa-l vad intrand in librarie, zambindu-mi. inca sper.

sursa
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1108 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037456 (s)