News Flash:

„Mama mi-a zis sa nu ma marit cu Bogdan, care mai fusese insurat de 3 ori. Nu am ascultat-o si l-am luat de barbat. Dupa 2 ani, am aflat ca sunt gravida. Exact in acea zi, in timp ce vorbeam cu sotul meu la telefon, am auzit soneria. Cand am deschis usa,

6 Iulie 2018
586 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6540 RON (0.0000)
USD: 4.1197 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

Nimic nu dauneaza mai tare unei casnicii decat lipsa de incredere, suspiciunea si gelozia. Eu, din pacate, le-am experimentat pe toate trei, pe rand, dar si impreuna, facandu-mi singura viata un calvar. Acum e tarziu, am ajuns sa ma hranesc doar cu amintirile.

Au trecut cincisprezece ani de atunci. De ce vorbesc abia acum? Fiindca nu mai are cine sa ma recunoasca in povestea pe care v-o trimit. Mama, singura care mai traia din familia mea, a murit in urma cu trei luni, iar ea, ca si mine, era o fidela cititoare a revistei „Povestea mea”. Chiar daca as fi folosit un alt nume, m-ar fi recunoscut si s-ar fi amarat.

Acum insa, cand ea nu mai este, simt nevoia sa va scriu, fiindca va simt aproape. Nu sunteti ca prietenele mele, care dau din cap, isi pun mana la gura ca niste toape si zic:
— Aoleu, dar cat ai mai patimit si tu, draga! Vai de capul tau, ca multe incercari ti-a mai dat Dumnezeu!

Sau, mai rau, imi spun ca n-am avut minte. stiu si eu foarte bine ca am fost nechibzuita, ca am gresit. Asa ca de ce sa-mi mai spuna cineva asta? Nu simt nevoia sa fiu compatimita sau blamata pentru comportamentul meu. Daca imi scriu aici povestea, una trista dupa cum veti vedea, este pentru a-mi lamuri eu insami cateva lucruri. Daca pun pe hartie ce am trait atunci, sunt obligata sa-mi reamintesc totul si, la sfarsit, voi sti mai bine de ce am procedat astfel. Poate voi afla de unde-mi vin cosmarurile, de ce visez urat.

Visez ca Bogdan – asa-l chema pe sotul meu – se ridica din pat, de langa mine, si merge, merge, cu mainile intinse, pana cand ajunge la o femeie. Aceasta il imbratiseaza, il saruta patimas si-i sopteste – nu, de fapt nu-i sopteste, vorbeste chiar destul de tare, ca sa aud:

— Iubitule, las-o, nu te mai uita in urma, nu merita!

In visul meu, el rade. Are un ras dispretuitor, care ma zgarie parca, dar cel mai rau lucru este ca pleaca impreuna cu acea femeie.

Ma trezesc de fiecare data speriata, sunt transpirata toata si ma duc in baie, unde ma stropesc cu apa rece pe fata, incercand sa alung visul urat. Dar peste cateva nopti, acest cosmar ma tortureaza, e mereu acelasi, nu se schimba absolut nimic!

Rasul lui Bogdan… Doamne, ce bine il cunosc pe acest barbat! si ce dor mi-e de el, de tot ce inseamna Bogdan! Noaptea intind mana si pipai patul, imi imaginez ca e langa mine, ca doarme, ca nimic nu s-a schimbat in viata noastra. Ca in fiecare dimineata, cand ma voi trezi, va veni cu cafeaua, trecandu-mi ceasca pe la nas, ca sa simt aroma, si trezindu-ma apoi bland:

— Buna dimineata, somnoroaso! Hai, ca e vremea sa te duci sa-ti inveti bobocii sa zboare!

Asa le spunea el elevilor mei. Acolo, la scoala, ne cunoscuseram. Era tatal unuia dintre elevii mei si venise, revoltat, sa discute cu profesoara de sport, cu mine, adica. Era foarte tupeist pe atunci:

— Doamna, mi-a zis el fara sa ma salute macar, vreau sa stiu ce aveti cu baiatul meu, de ce l-ati lasat corigent.

Am trecut pe langa el, privindu-l cu dispret. si-a dat seama ca s-a purtat urat si si-a cerut scuze:

— Ma scuzati, va rog, sa stiti ca nu-mi sta in fire sa fiu asa agresiv si nepoliticos. Chiar nu stiu ce s-a intamplat cu mine.

— Va accept scuzele, doar pentru ca vreau sa va explic ca un copil care nu participa la nicio ora de sport nu poate avea nota zece. Nici macar cinci….

A doua zi, l-a trimis pe fiu-sau cu flori. in buchet era un plic inchis, in care se afla un bilet cu scuze si cu o invitatie la restaurant. Am zambit in coltul gurii – era clar ca aveam de-a face cu un cuceritor. I-am spus celui mic:

— Roag-o pe mama ta sa vina la scoala intr-una din aceste zile, da?

Baietelul s-a uitat la mine tare ciudat.

— Doamna profesoara, dar nu stiti ca eu nu am mama?

De mult nu ma mai simtisem asa de prost. Doamne, cum de omisesem sa ma informez, ca sa nu fac vreo gafa? Dar iata ca o facusem. Totusi, faptul ca acel barbat nu era casatorit sau era divortat sau vaduv nu-i dadea dreptul sa ma invite la masa atat de repede, pe mine, o straina.

Nu i-am dat niciun raspuns, nici ca da, nici ca ba, desi era trecut un numar de telefon in bilet. Florile i le-am dat femeii de serviciu din scoala. N-am scapat insa usor. Atat de insistent a fost, incat, pana la urma, am acceptat sa ies cu el la un restaurant.

— O sa stau aici, in fata scolii, pana cand o sa fiti de acord, mi-a zis el. O sa ninga, o sa treaca lumea pe langa mine si o sa creada ca sunt un om de zapada. Asta vreti, sa ma transform intr-un om de zapada? Bine, dar cu o conditie: sa-mi aduceti o matura si o cratita, pentru decor si niste carbuni.

Era un tip foarte vesel, deborda de optimism. Cum spuneam, am iesit impreuna in oras. O cina la un restaurant nu insemna nimic, la urma urmei.

Mama a stat in spatele perdelei, cand el a venit sa ma ia de-acasa, si i-a studiat fiecare miscare. Cand m-a condus inapoi, am simtit-o iarasi spionandu-ne. A fost singura care mi-a zis:

— Barbatul acesta o sa te faca sa suferi. Am eu, asa, o presimtire…

— Mama, am ras eu amuzata, stai putin, am fost doar la un restaurant, cine stie daca o sa-l mai vad vreodata pe omul acesta? Sau, daca-l vad, cine stie daca n-o sa trecem unul pe langa altul, ca niste simpli cunoscuti?

— Lasa, lasa, a zis ea clatinand din cap. Lasa ca o sa vezi tu… Eu zic sa nu te mai vezi cu el, are un copil. Ce-ti trebuie tie barbat cu plod?! Mie nu-mi place omul asta!

M-am mirat si am intrebat-o, nedumerita:

— Ei, dar de unde stii tu ca are un copil? A schimbat repede vorba, semn ca spusese ceva fara sa vrea.

— Auzi, dar tu nu-ti iei maine rochia aia de catifea? m-a intrebat ea, prefacandu-se a nu ma fi auzit.

Era clar, trebuia sa insist, s-o iau cu binisorul, pentru a afla ceva de la ea. intr-un tarziu, mi-a marturisit:

— Am sunat-o pe Diana, stii, fata colegei mele de serviciu. Lucreaza la Evidenta Populatiei si am rugat-o sa-mi dea adresa lui si niste date despre el.

— Ai facut o ancheta, ce te-a apucat? Dar mama m-a oprit cu un gest foarte autoritar. Cand voia ea, ziceai ca e ministru, asa era de impunatoare. Nu mai indrazneai sa scoti o vorba.

— Lasa-ma sa spun! De la Diana am aflat ca a fost insurat de trei ori, ca ultima oara nevasta i-a fugit cu un sofer si ca, de atunci, ar fi jurat sa se razbune, sa nu ierte nicio femeie.

Parca vorbea de altcineva, asa mi se parea de strain Bogdan in descrierea pe care o facuse mama. In schimb, eu il vedeam ca pe un barbat cu capul pe umeri, serios, responsabil. Nu lasa deloc impresia unui mare cuceritor. Ci a unui om singur care cauta un suflet care sa-i semene.

— Ei, as! am exclamat eu, nu cred o iota din ce-mi spui. Ce te-a apucat?

— Ce m-a apucat? a reluat ea. Ia fa bine si vezi ce face sambata dupa-amiaza!

Mi-am pus mainile la urechi, nu am mai vrut s-o ascult si am inceput sa fredonez tare, tare de tot, o melodie. De atunci, ori de cate ori venea vorba despre Bogdan, ieseam din camera.

Fiindca imi placea acest barbat: era tandru, copilaros cateodata si matur in acelasi timp. Ma surprindea cu gesturi nebunesti, cum a fost serenada cantata intr-o noapte, sub balcon. Platise niste lautari ca sa-mi cante, si tot cartierul a ascultat melodiile acestora. Sau imi trimitea buchete imense de flori, pe care mama, bombanind, le indesa in tomberon. Zicea ca sunt spurcate, ca nu trebuie sa respiram mirosul otravit pe care-l degajau!

— Mama, esti absurda! i-am zis eu intr-o zi, cand am zarit niste petale de trandafir pe covor. Termina cu prostiile astea!

— Ce, ce prostii?

Nega ca ar fi facut ceva. Comportamentul ei era atat de stupid, ca am facut imprudenta sa-i povestesc lui Bogdan ce facea cu florile lui. Mizam pe faptul ca era un barbat destept, care nu ar fi vazut in situatia asta decat partea amuzanta.

— Inseamna ca trebuie sa ne mutam impreuna, mi-a zis el. Asta-i un semn ca trebuie sa-ti aduc flori in casa noastra, sa te trezesti dimineata cu flori langa tine, nu sa le cauti prin tomberoane. Vrei sa fii sotia mea? m-a intrebat el apoi, cazand in genunchi.

Doua luni mai tarziu, imi schimbam numele de familie in Dumitru, fiind a patra sotie a lui Bogdan. Deveneam mama vitrega a lui Sorin, copilul lui de doisprezece ani si elevul meu. Am avut vreo doi ani minunati, in care am crezut ca ating cerul cu mana, ca sunt aproape de nori. Nu credeam ca exista pe lume femeie mai fericita. Bogdan era foarte atent, prevenitor, iubitor, imi facea tot timpul surprize, cadouri. Ne iubeam nebuneste, nu ne mai saturam unul de celalalt. Abia asteptam sa ajungem acasa, ca sa facem dragoste.

Iubirea noastra nu a fost umbrita deloc in acesti doi ani. Pana si mama parca se linistise, acceptase ideea ca m-am casatorit cu Bogdan, ca nu mai avea cum sa ma desparta de el. Desi, uneori, mai venea acasa la noi si ma mai intepa:

— Si nu-mi arati si tu poze cu fostele neveste? Ca sa vad si eu, sa le compar cu tine, nu? Ca el asa face, cu siguranta.

O lasam in pace atunci, mai rabufnea si ea, ca deh, fata ei de douazeci si patru de ani, si fecioara pe deasupra, se maritase cu un barbat care mai tinuse trei neveste. Avea un fix, ca mai toate femeile, ce era sa-i fac?

Spuneam ca au trecut doi ani de fericire cand s-a intamplat ceva ce n-am sa uit niciodata. Stiu ca era o zi ploioasa, dar pentru mine era soare, fiindca aflasem ca voi avea un copil. Eram in al noualea cer, toata lumea era a mea. Vorbeam la telefon cu Bogdan, cand am auzit soneria. Cand am deschis usa, in fata mea statea o femeie de vreo treizeci de ani, imbracata complet aiuristic. Era tare caraghioasa si am zambit, fara sa vreau.

— Doamna Dumitru? a intrebat ea pasind spre mine, ca sa intre in casa. Sunt Ioana, sotia lui Bogdan, a mai zis facand inca un pas si intinzandu-mi mana.

Am ramas masca. Normal ca nu ma asteptam ca una dintre nevestele lui Bogdan sa-mi intre pe usa, fara macar sa ma anunte. Dar pana sa-mi mai pun eu vreo intrebare, Ioana era deja in bucatarie, deschizand frigiderul.

— Mi-e sete, mi-a zis ea simplu. Nu ai decat apa minerala?

Am aratat cu capul spre masa, fiindca nu aveam glas. Si-a pus un pahar cu Pepsi si s-a asezat pe fotoliul vechi.

—Nu s-a schimbat nimic de cand am plecat eu, a zis ea uitandu-se in jur. Ba nu, ceva totusi s-a schimbat…

A facut o pauza si m-a privit fix in ochi, apoi m-a aratat cu degetul, de parca m-ar fi impuns.

— Tu. Tu n-ai avut rabdare sa mor. Ai vrut sa-mi iei locul.

—Nu, nu-nteleg nimic, am zis eu. Ce loc, ce moarte, cine? Va rog sa-mi explicati.

S-a ridicat brusc – gest care m-a speriat, caci nu stiam ce vrea sa faca – si s-a dus in sufragerie, unde a dat drumul televizorului.

— Aha, iar nu merge televizorul, a remarcat ea.

Am tacut. Nu stiam ce sa fac. Brusc, femeia s-a intors spre mine.

— Uite de ce-am venit, a zis ea. Cu siguranta ca nu stii adevarul. Bogdan, asa cum il stiu eu, nu ti-a spus o vorba. L-ai intrebat unde pleaca in fiecare sambata dupa-amiaza?

Doamne, parca vorbea mama! Atunci mi-am adus aminte ca si ea ma intrebase acelasi lucru.

— Nu l-ai intrebat, vad asta in ochii tai. Ei, bine, vine la mine, la spital. Mi-aduce flori, flori pe care le vad si aici, in casa asta, unde am trait impreuna cu el. Am avut grija de baiatul lui timp de sapte ani, de cand i-a murit mama, a doua nevasta a lui Bogdan. si intr-o zi, pac, a venit boala asta, n-am mai putut sa respir decat cu aparate si m-am dus la spital. I-am redat libertatea lui Bogdan dupa un an, am divortat, nu avea rost sa-l leg de maini si de picioare. Trebuia sa aiba viata lui, sa fie liber. Am ramas internata, nu pentru ca as avea nevoie de spitalizare, dar pentru ca nu am unde sa ma duc, m-am obisnuit acolo si, apoi, directoarea adjuncta e sora mea, mi-a dat o rezerva, ma simt foarte bine…

Vorbea foarte repede, ciudat de repede, pentru un om care avusese probleme cu respiratia, cu inima sau cu ce avusese ea. Abia o urmaream. Am intrebat-o:

— Si de ce ati venit la mine?

Chiar nu stiam de ce venise. S-a uitat pe fereastra, ca si cum nu m-ar fi auzit, apoi a zis simplu:

— Mai am un an de trait. Vreau sa te rog sa mi-l redai pe Bogdan, pentru un an. Atata.

Am inceput sa rad, era atat de absurd ceea ce voia!

— Doamna, am raspuns eu, Bogdan nu e un obiect!

M-a intrerupt brusc. In ochi avea lacrimi.

— Te rog! Pune-te in locul meu!

Apoi a plecat, mai bine zis, a luat-o la fuga. N-am apucat sa mai zic nimic. Vizita asta m-a tulburat foarte tare. Cand s-a intors Bogdan acasa, i-am spus ce se intamplase. S-a albit la fata si a zis:

— N-o lua in seama, inventeaza, nu e in toate mintile. Dar simt ca am o responsabilitate fata de ea, de aceea ma duc sambata la spital, s-o vad. Iarta-ma ca ti-am ascuns asta, am vrut sa te protejez!

De atunci insa, eu n-am mai avut liniste. Simteam nevoia sa stiu mai multe despre ea, sa aflu de ce boala suferea, cum ajunsese acolo, la spital. Am vizitat-o, dar nu-si amintea de mine sau, cel putin, nu a lasat sa se vada. M-a intrebat cine sunt si ce vreau. I-am spus.

— Bogdan? Care Bogdan?

Pe hol, o asistenta m-a lamurit.

— Si-a pierdut mintile cand l-a gasit pe barbatu-sau in patul conjugal cu o eleva. A avut un soc puternic si nu si-a mai revenit. Dar cine sunteti? m-a intrebat ea deodata, speriata putin, de parca ar fi vorbit foarte mult, nepermis de mult.

Nu i-am raspuns nimic si am luat-o la goana, pe scari. Greseala mea, ulterior, a fost ca nu am discutat deschis cu Bogdan. Mi-a fost teama de ce puteam afla. Dar am inceput sa-l vad altfel, am inceput sa ma indoiesc de el, sa-l privesc neincrezatoare. Bineinteles ca a observat si m-a intrebat daca s-a intamplat ceva.

Am dat vina pe sarcina pe care o pierdusem – de fapt, facusem un avort, nu mai eram sigura ca vreau sa am un copil cu el. Mi-aduceam aminte ca mama avusese rezerve in privinta lui si ma gandeam ca voise sa ma avertizeze, dar ca nu o ascultasem, facusem de capul meu.

Un an am trait in tensiune, totul era negru in jurul meu, nu mai era lumina din fiecare zi. Parca si el se intuneca, lipsea din ce in ce mai mult de-acasa, ca si cum i-ar fi fost greu sa stea cu mine.

Intr-o zi, a insistat insa atat de mult sa-i spun ce-i cu mine, ca i-am marturisit. S-a albit la fata si a zis:

— E tarziu. Prea tarziu. Un an de zile ai stat cu gandurile astea si te-ai intrebat daca e adevarat ori nu? Adica un an de zile am trait cu o straina in casa? Nu pot sa cred!

A plecat furios, fara sa mai spuna altceva. Cand s-a intors, noaptea tarziu, mi-a spus ca vom divorta, ca nu poate trai cu cineva care nu are incredere in el si nu discuta deschis orice problema.

L-am implorat sa ma ierte, sa uite totul, ca am fost o proasta, ca am gresit, dar a ramas neinduplecat.

— Nu, nu pot! M-as minti, te-as minti! Nu te mai pot iubi!

Am divortat. Am suferit foarte mult, caci mi-am dat seama cat de naiva am fost, ce usor am cazut in capcana unei femei nebune si a unei asistente care-i era sora si care voia sa se razbune pentru nebunia surorii ei, fara ca aceasta sa aiba legatura cu vreo aventura a lui Bogdan. Nu era decat o inventie.

M-am intors la ai mei, si mama, asta a fost tare ciudat, a suferit foarte mult ca m-am despartit de Bogdan. Nu i-am dat amanunte, de-asta va scriu abia acum, cand ea nu mai este, ca sa nu se necajeasca de faptul ca fata ei si-a impins barbatul spre o alta femeie, caci Bogdan, la trei ani de la divort, asta a facut, s-a recasatorit.

Eu insa nu am mai avut curaj sa fac acest pas. Mi-am zis ca nu merit sa traiesc langa cineva. Asa cred eu si nimeni nu-mi poate schimba parerea. Cel putin pentru moment.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1241 (s) | 34 queries | Mysql time :0.061419 (s)