News Flash:

Marele antrenor Nae Chisu, omagiat printr-o partida amicala in Gruia. Vor participa peste 60 de fosti jucatori ai CFR Cluj-Napoca

26 Septembrie 2016
933 Vizualizari | 0 Comentarii
Nicolae Chisu

Intr-o zi de joi, in data de 5 februarie 2015, o veste trista avea sa aduca durere in sufletele iubitorilor fotbalului clujean. Antrenorul cu har si descoperitorul de talente Nicolae Chisu -nea Nae cum zicea toata lumea- era condus pe ultimul sau drum, la varsta de 83 de ani. Oameni de fotbal din Cluj, jucatori si tehnicieni deopotriva, aduceau un ultim omagiu celui care a fost un antrenor de un profesionalism desavarsit si un adevarat parinte pentru zeci si sute de fotbalisti care i-au trecut prin mana.


Aceeasi oameni, la initiativa fostului mare jucator pe care l-a dat CFR Cluj-Napoca, Ilie Lazar, copilul de suflet al lui Nae Chisu, si care i-a ramas aproape, cu recunostinta, pana in ultima zi a vietii, organizeaza marti, cu incepere de la ora 16,00, pe stadionul ”Dr. Constantin Radulescu” din cartierul Gruia, o partida amicala de fotbal care va aduna 60 de fotbalisti care au scris o parte importanta a istoriei acestui club. Caci fara istoria scrisa de acestia, azi, poate, nu puteam vorbi despre frumoasele performante si trofeele castigate in ultimii ani de actuala echipa Fotbal Club CFR 1907 Cluj-Napoca.


Este si motivul pentru care, pe aceasta cale, facem un apel in urma caruia actuala conducere a clubului din cartierul Gruia sa permita desfasurarea partidei omagiale pe acelasi gazon pe care cei 60 de fosti jucatori ai echipei CFR Cluj-Napoca au luptat pentru culorile acestui club. Acestia sunt Calin Ciucur, Radu Gadola, Andrei Cornel, Ioan Miszti, Dorin Man, Stelian Olaru, Adrian Trusca, Cristian Ivan, Alin Minteoan, Dan Matei, Attila Piroska, Sorin Vadana, Adrian Iancu, Octavian Albu, Octavian Gorgan, Sofian Ilie, Ovian Lupsa, Gabriel Zanc, Florin Rosca, David Stefan Rosca, Ioan Albu, Calin Budisan, Dan Babii, Bogdan Hudusan, Dan Gocan, Ovidiu Staniste, Andrei Kelemen, Marius Suller, Mirel Muresan, Sorin Oncica, Mitica Somlea, Ionica Contras, Marius Marian, Horatiu Gabor, Daniel Sasarman, Liviu Pop, Traian Pop, Andrei Totszegi, Tiberiu Martis, Ioan Costin, Emil Ciupe, Mircea Ciglenean, Vasile Stan, Ferenz Csudom, Bela Bakos, Mihai Pop, Sebastian Andreica, Iosif Vajas, Ionut Leva, Sergiu Muresan, Sergiu Chira, Calin Goia, Bogdan Lujerdean, Lucian Serban, Levente Zovany, Ciprian Purcaru, Mihai Ielcean, Ionut Harmat, Mihai Pasca si, nu in utlimul rand, Ilie Lazar.


Nae Chisu


Nae Chisu si-a daruit intreaga viata fotbalului cu pasiune si dedicatie. A fost jucator, iar mai apoi antrenor de fotbal. A jucat pe postul de portar la Vagonul Arad, la CSM Cluj-Napoca -unde l-a avut antrenor pe marele Stefan Kovacs- si la CFR Cluj-Napoca.


La varsta de 37 de ani a pus ghetele in cui si a apucat pe drumul dificil, dar atat de frumos al meseriei de antrenor de fotbal. A antrenat echipe de copii, de juniori si de seniori la CFR Cluj-Napoca, Olimpia Gherla, IRA Cluj-Napoca, CUG Cluj-Napoca, Dermata Cluj-Napoca, Romhils Cluj-Napoca.


Galerie Foto

Nae_Chisu
nicolae chisu nae chisu cfr cluj
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1320 (s) | 25 queries | Mysql time :0.013722 (s)