News Flash:

OPINII: Un Steag Secuiesc mi-a deschis calea spre o nouă prietenie

20 Ianuarie 2017
688 Vizualizari | 1 Comentarii
Emil Aluas

"Eşti foarte bună la felul în care prezinţi turiştilor Clădirea Parlamentului Maghiar", îi spun fetei. Era ghid profesionist. S-a întâmplat sâmbătă 14 ianuarie, 2017, în Paiaţa Kossut Lajos, Piaţa Parlamentului. Vorbea o engleză fluentă. Deşi cu un usor accent străin, folosea aprope perfect expresii de pe străzile New York'ului. Conducea un grup de britanici. Dădea detalii despre Instoria Ungariei, despre Clădirea Parlamentului şi clădirile din estul a pieţei, respectiv Muzeul Etnografic şi Clădirea Ministerului Agiculturii. Aceasta din urmă are inclusă în clădire şi o branşă din Budapesta a ONU. Din vedere, avea cam 22, 23 de ani, puteam să-i fiu bunic. Expresia feţei, felul în care vobea şi ţinuta generală o prezentau ca fiind o persoană inteligentă, bine educată.

După prezentarea întregii clădiri; cât a durat construcţia, câte încăperi sunt în clădire, că Clădirea Parlamentului a fost construită pentru două camere, senat şi deputaţi, ghida trece la intrarea principală, dinspre est. (Notă: Există încă două mari intrări din nord şi sud a Parlamentului, dar nu atât de mari ca intrarea principală). Ajunge la cele două steaguri care flanchează uşile mari ale intrării principale, estice. "In partea de nord este drapelul naţional al Ungariei. Steagul din partea de sud este steagul Transilvaniei. Teritoriu pe care, alături de altele, l-am pierdut după Primul Război Mondial".  Continuă ea. Se referea la steagul albastru deschis, cu o bandă galbenă la mijloc, cu un soare şi o semilună albă. Steagul Secuiesc.

"Pot să fac o corecţie la spusele tale ?". "Da", îmi răspunde. "Steagul pe care tu îl prezinţi ca fiind steagul Transilvaniei, este istoric şi factual, Steagul Secuilor. Flag of Szkelyek. Transilvania are propriul steag încă de pe la 1340, care deşi a suferit versiuni "pe aceeaşi temă", a rămas fundamental cam acelaşi până în prezent. Culorile Steagului Transilvaniei sunt, de la bază spre sus, galben, roşu şi albastru. Pe scutul (emblema) din centrul steagului se află vulturul bicefal, flancat de un soare şi o semilună albă (trimitere la secui), iar pe culoarea galbenă sunt redate cele şapte turnuri (Siebenburgen), reprezantând primele şapte oraşe cetăţi ale regiunii. Aici, în acest ţinut al Transilvaniei m-am născut eu". "Voi verifica cele spuse de d-voastră ( I will double check what you just told me. And I'll get back to you shortly)", încheie ea.

I-am dat cartea mea de vizită. Nu a părut ofensată. I-am spus că am vizitat de sute de ori Piaţa Kossut Lajos, că în tinereţe am studiat la Academia Franz Liszt, şi de atunci, de prin anii 1983 până în prezent vizitez Budapesta de câte 7, 8 ori pe an. Am vizitat-o inclusiv în perioada în care am locuit în SUA. Posibil ca cei care citesc aceste rânduri să spună că este vorba de "şcoala ungurească de îndohtrinare", că totul este pus la cale intenţionat de "structuri de stat ale ungurilor", etc.. O prostie. Mie mi-a creat o plăcere deosebită să fac o corecţie. În plus, am legat o nouă prietenie cu o generaţie de tineri  profesionişti.

Prof. Emil Aluaş          
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

emil aluas editorial
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Murphy  | #21353
intre oamenii civilizati, relatiile se leaga usor si decurg decent; probleme apar doar cand unul este civilizat, iar celalalt ghiolban sau provocator
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1235 (s) | 34 queries | Mysql time :0.027991 (s)