News Flash:

Salariatii Oltchim Ramnicu Valcea din nou in strada

1 Aprilie 2013
808 Vizualizari | 0 Comentarii
Protest Oltchim
Cei aproximativ 400 de salariati de la combinatul Oltchim din Ramnicu Valcea care au plecat in mars din fata unitatii au ajuns la iesirea din oras spre Horezu, unde au blocat DN 67, spre Horezu.

La ora transmiterii acestei stiri, salariatii Oltchim au blocat DN 67 Ramnicu Valcea - Horezu - Targu Jiu si traverseaza soseaua in mod repetat, pe o trecere de pietoni, traficul rutier fiind deviat pe rute ocolitoare.

Oamenii sufla in vuvuzele si scandeaza "Demisia", cerand ca premierul Victor Ponta sa vina in combinat pentru a dezamorsa conflictul.

De asemenea, angajatii Oltchim cer demisia administratorului judiciar Gheorghe Piperea, pe care il acuza ca "a preluat societatea cu gandul falimentului, nu al insolventei."

Cateva sute de angajati ai Oltchim s-au adunat, luni dimineata, in fata sediului administrativ al combinatului, dupa care au plecat in mars spre zona de nord a orasului. Oamenii spun ca luni ar urma sa fie anuntata disponibilizarea a aproximativ 1.000 de salariati.

"Am inteles ca se va anunta astazi ca 1.000-1.200 de salariati din cei peste 3.300 vor fi disponibilizati, cu cate trei salarii compensatorii. Prima problema este ca, potivit contractului colectiv de Munca la disponibilizare, in functie de vechime, salariatii trebuie sa primeasca intre 6 si 18 salarii medii, salariul mediu fiind de 2.900 de lei. Alta problema este ca aceasta decizie este ilegala. Cerem demisia acestui administrator judiciar, care a venit la Oltchim cu gandul falimentului, nu cu cel al insolventei si al salvarii combinatului", a declarat unul dintre protestatari.

Oamenii sunt hotarati ca marti sa vina in Capitala, pentru a protesta la Guvern.

Angajatii Oltchim au protestat si pe parcursul saptamanii trecute, cand au blocat traficul pe Drumul National 64.

Comisia Europeana a emis un aviz negativ pentru un ajutor de stat la Oltchim, deoarece compania a mai beneficiat de un astfel de sprijin, iar Guvernul nu a primit nicio intentie de cumparare, astfel ca singura solutie este restructurarea cu disponibilizari, a anuntat, vineri, premierul Victor Ponta.

El a precizat ca statul incearca sa atraga finantare de la banci si traderi pentru activele functionale ale Oltchim.

Angajatii Oltchim
au primit, vineri, 45 la suta din lichidarea pe luna februarie.

Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea a intrat in insolventa, cererea de declansare a acestei proceduri fiind aprobata in 30 ianuarie de Tribunalul Valcea.

Licitatia pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni la Oltchim a fost castigata anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat insa in posesia titlurilor pentru ca nu a platit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

Dupa acest esec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

oltchim ramnicu valcea dn 67 demisia victor ponta gheorghe piperea
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0853 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011065 (s)