News Flash:

Vezi aici cine vine la Festivalul Electric Castle

25 Aprilie 2013
678 Vizualizari | 0 Comentarii
Feed Me
Aproximativ 50 de trupe si artisti vor concerta la festivalul de la Castelul Bánffy din Bontida, in perioada 21-23 iunie.

Feed Me, LTJ Bukem, Dope D.O.D., Moonlight Breakfast, Astryd si Liar sunt cateva dintre cele mai recente nume confirmate pentru prima editie a Festivalului Electric Castle, care se va desfasura in 21-23 iunie la Castelul Bánffy din Bontida, judetul Cluj. Lista artistilor se apropie deja de 50 de nume, peste estimarile initiale ale organizatorilor.

„La inceput ne-am propus sa avem 40 de trupe si artisti romani si straini care sa evolueze pe cele patru scene amenajate la castel, dar raspunsurile venite din partea fanilor genului ne-au convins sa crestem acest numar. Ne apropiem deja de 50 si mai asteptam cateva confirmari. Speram ca Electric Castle se va impune inca de la prima editie pe harta internationala a festivalurilor de gen", a declarat Andi Vanca, reprezentantul PR al evenimentului.

Jon Gooch, cunoscut ca Feed Me, este un DJ si producator de drum and bass, electro, house si dubstep din Anglia. Inainte de a debuta sub alias-ul Feed Me, era cunoscut prin stilul sau agresiv de drum and bass pe care il producea sub numele Spor. Mixeaza ca Feed Me din 2008, iar productiile sale combina dubstep, house si techno. Ultimul sau album contine remix-uri la Muse, Wale, Lady Gaga, Timbaland, Nero, Chase and Status si Gorrillaz, care l-au dus la festivaluri precum Coachella, Sasquatch, Exit si Fuji Rock Festival. Feed Me va veni pentru prima data in Romania la Festivalul Electric Castle.

LTJ Bukem este unul dintre inovatorii scenei de drum and bass. A adus elemente din puternicul sound techno al Detroit-ului, incorporand in acelasi timp elemente de jazz si acid jazz. Influentele aduse de Buckem au facut ca muzica sa sa fie considerata „intelligent drum and bass". Este un adevarat om renascentist al erei digitale. A creat si label-ul de jungle/drum and bass Good Looking Records.

Dope D.O.D. este o trupa de hip hop din Olanda, formata din trei MC: Dopey Rotten, Skits Vicious si Jay Reaper. Producatorul lor este Peter Songolo si lucreaza cu DJ-ul Dr. Diggles. Cu totii vin din Groningen, Olanda si au devenit cunoscuti in urma cu doi ani, dupa lansarea videoclipului „What Happened", care a strans peste zece milioane de vizualizari intr-un an de la lansare. Baietii au colaborat si cu legendarul Sean Priece (HeltahSkeltah, Boot Camp Clik, Random Axe), lansand impreuna melodia „Psychosis", iar aceasta colaborare intre unul dintre cie mai respectati membri ai comunitatii hip hop din SUA si o mica trupa din Europa le-a starnit multora curiozitatea, astfel ca melodia a fost preluata din SUA pana in Rusia. In vara lui 2011 au concertat in deschiderea celor de la Limp Bizkit in cadrul turneului european, iar in toamna aceluiasi an au fost invitati de KoRn sa-i insoteasca in turneul american.

Moonlight Breakfast inseamna o combinatie inedita de sound retro-electro cu o voce jazzy - un mix de soul, jazz, dance, electro si nu numai care uneste muzica anilor '30 cu sunetele anilor '80 si le adauga o nota contemporana. Concerteaza impreuna cu Les Ateliers Nomad, care le asigura componenta video - un spectacol inedit de fiecare data. Au reprezentat Romania in octombrie 2011 la Music Alliance Pact, iar anul trecut au fost selectati de catre oficialii UEFA pentru gala de la finala Europa League, desfasurata la Bucuresti. La Cluj au concertat anul trecut, in cadrul festivitatii de incheiere a Festivalului International de Film Transilvania - TIFF.

Pentru pregatirea festivalului, organizatorii au incheiat un protocol de colaborare cu Consiliul Judetean Cluj care urmareste promovarea si punerea in valoare a Castelului Bánffy, unul dintre cele mai frumoase ansambluri de cladiri istorice din Bazinul Carpatin. Zona castelului va fi electrificata, iar pe perioada festivalului se va asigura transportul in comun intre Cluj-Napoca si Bontida. De asemenea, zona va fi promovata ca obiectiv turistic.

Abonamentele cu anticipatie la Electric Castle costa 100 de lei, acopera intreaga perioada a festivalului si pot fi achizitionate din reteaua Eventim (inclusiv online) sau de la locatiile partenere din tara. Abonamentele pot fi cumparate si direct de pe telefonul mobil, prin intermediul aplicatiei „Electric Castle Festival", disponibila pentru telefoanele cu iOS si Android.

Organizatorii estimeaza o participare totala de 25.000 de persoane (cumulat) pe durata festivalului, iar in curtea castelului va fi amenajata o zona de campare pentru corturi, dotata cu toate utilitatile necesare. Programul festivalului include si evenimente complementare muzicii: proiectii de scurt-metraje, expozitii de pictura, fotografie si sculptura, prezentari de moda, targ de carte, actiuni neconventionale de teatru si dans, concursuri sportive si jocuri distractive.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

feed me ltj bukem moonlight breakfast astryd liar lady gaga
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0987 (s) | 33 queries | Mysql time :0.016803 (s)