News Flash:

22 de ore a facut un tren de la Cluj pana la Constanta

21 Iunie 2016
290 Vizualizari | 0 Comentarii
Furtunile violente, dar si vesnicele probleme cu care se confrunta compania, ar putea aduce CFR-ului un nou record rusinos.

Un tren care a plecat duminica seara din Cluj a reusit sa ajunga la Constanta dupa 22 de ore, in loc de 12. Calatorii se plang ca au stat intr-o caldura naucitoare, fara apa sau mancare si fara sa primeasca vreo explicatie.

Doborati fizic de la caldura si psihic de la atata asteptare, sarmanii oameni au ajuns intr-un final in gara Constanta. Au trecut 22 de ore din momentul in care au urcat la Cluj, in trenul Inter Regio, fara sa isi imagineze ca vor avea parte de o calatorie de cosmar.

Initial, locomotiva s-a oprit inainte de Petrosani, din cauza unor copaci cazuti pe sine. Trenul a intepenit 5 ore. Cand, in sfarsit, au pornit, dupa Bucuresti a aparut o alta problema. Locomotiva s-a defectat. Unde anume, nu i-ar fi informat nimeni...

"Suntem vizavi de Autostrada Soarelui, atata stim. Cam de o ora stam aici. Toata lumea e disperata. Azi noapte am stat 5-6 ore, acum o ora si ceva. Ca doar nu mergem in Afganistan", spune un calator.

Dincolo de timp si nervi, pentru alti calatori intarzirea va avea ecourile unei pierderi iremediabile. O calatoare nu a reusit sa ajunga la inmormantarea nepotului, disparut brusc intr-un accident ingrozitor. Intr-o rabufnire disperata, femeia spune ca vrea sa doneze coroana de flori companiei de cai ferate, aflata in moarte clinica, spune ea.

Un alt tren care a plecat luni de la Constanta la Bucuresti a ramas in camp, dupa ce locomotiva ar fi luat foc. A fost tractat de o alta locomotiva pana în Gara Fetesti si a ajuns la destinatie cu o intarziere de 100 de minute.

Reprezentantii CFR Calatori nu au putut fi contactati pentru o reactie oficiala.

cluj constanta
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1039 (s) | 35 queries | Mysql time :0.025727 (s)

loading...